Bărbat din Alba Iulia, cu dosar penal pentru braconaj piscicol. A fost prins în timp ce pescuia dintr-o baltă din Drâmbar, în perioada de prohibiție
Un bărbat de 55 de ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști în timp ce pescuia dintr-o baltă de pe raza localității Drâmbar, în perioada de prohibiție.
Poliţia reaminteşte faptul că perioada de prohibiţie durează până la data de 9 iunie inclusiv.
Potrivit IPJ Alba, la data de 23 mai 2016, poliţiştii Postului de Poliţie Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, l-au depistat pe un bărbat de 55 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce pescuia dintr-o baltă de pe raza localităţii Drâmbar.
Poliţiştii au luat măsura confiscării uneltelor de pescuit, iar faţă de bărbatul surprins pescuind ilegal, au întocmit dosar penal, în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ”pescuit, prin orice metode, al reproducătorilor, în perioada de prohibiție si distrugerea icrelor embrionate de peste in zonele de reproducere naturala”, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. b, din OUG 23 din 05.03.2008, actualizată.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că la data de 11.02.2015, în monitorul Oficial al României nr. 110, a fost publicat Ordinul Comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 307/152/2015 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2015.
În conformitate cu prevederile acestuia, “se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuit în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și al altor viețuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 zile, în perioada 11 aprilie – 9 iunie inclusiv”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Primăria Abrud va da în judecată Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene: Motivul, anularea corecțiilor financiare de 10% din valoarea unui proiect
Primăria Abrud va da în judecată Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene: Motivul, anularea corecțiilor financiare de 10% din valoarea unui proiect Consiliul Local al orașului Abrud a aprobat în ultima ședință extraordinară, cu unanimitate de voturi, contractarea de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare în justiţie, în vederea apărării intereselor orașului, precum și alocarea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun