FOTO| Polaris M. Holding dezinfectează, în această perioadă, toate containerele de gunoi din municipiul Alba Iulia
Polaris M. Holding, compania care prestează servicii de salubrizare în Alba Iulia, a demarat, în această perioadă, o acțiune de dezinfectare a tuturor containerelor de gunoi din municipiu, care aparțin asociațiilor de proprietari și agenților economici.
Luni dimineața, reprezentanții Polaris au ajuns în Șanțurile Cetății Alba Carolina, unde au dezinfectat containerele de pe Latura de Vest, acțiunea urmând să continue în zilele următoare în tot municipiul. Acestea sunt spălate cu dezinfectanți și apă caldă, cu ajutorul unei autospeciale de ultimă generație. Pentru a fi cât mai bine dezinfectate, ele sunt introduse în interiorul autospecialei, acțiunea de igienizare durând doar câteva minute. La final, reprezentații Polaris curăță și spațiul unde s-au efectuat operațiunile.
Contactată telefonic, reprezentantul Polaris M Holding din Alba Iulia, Lucia Pera, a declarat că astfel de acțiuni se demarează periodic, cu preponderență în sezonul cald.
”Efectuăm astfel de operațiuni ori de câte ori este nevoie, mai ales în sezonul cald. Suntem dotați de mașini de ultimă generație, care dezinfectează eficient și într-un timp relativ scurt. Astfel, în două săptămâni reușim să acoperim tot municipiul. Să spun, în medie, acțiunea de dezinfectare a containerelor se efectuează în fiecare vară de cel puțin patru ori”, a spus Lucia Pera.
Totodată, Latura de Vest a Cetății Alba Carolina, unde a avut loc în perioada 20-22 mai Târgul ”Gustos de Alba” și zeci de comercianți și-au expus produsele tradiționale, a fost curățată, deșeurile rămase fiind transportate în containere.
Lucia Pera a declarat că în perioada organizării târgului operatorii de salubritate au fost în teren, însă pentru o curățenie optimă mai multe echipe de lucru au fost delegate în acea zonă luni dimineața.
”Comercianții au respectat regulile de bază și au avut grijă să nu se murdărească, ca la alte manifestări, cu ulei sau alte substanțe, piatra cubică. Acolo unde s-a întâmplat acest lucru vom avea grijă să nu rămână urme. În perioada următoare vrem să comandăm soluții pentru a curăța, mai bine, guma de mestecat lipită pe spațiile pietonale și pe partea carosabilă”, a mai spus Pera.
[nggallery id=2136]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE VIDEO | Incident GRAV în comuna Avram Iancu: O fetiță de 3 ani, cu traumatisme severe, după ce a căzut de la 5 metri. Este transportată la Târgu Mureș cu elicopterul SMURD
Incident GRAV în comuna Avram Iancu: O fetiță de 3 ani, cu traumatisme severe, după ce a căzut de la 5 metri. Este transportată la Târgu Mureș cu elicopterul SMURD Un incident grav a avut loc joi după-masa, în comuna Avram Iancu. Un copil de doar 3 ani a suferit traumatisme severe după ce a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României