Mândria de a fi român la Şcoala „Singidava” Cugir
În ajunul zilei de 1 Decembrie, elevii şi cadrele didactice de la Şcoala „Singidava” Cugir au sărbătorit Marea Unire printr-o manifestare cultural-artistică plină de emoţie. Evenimentul a fost deschis de directorul şcolii, prof. Lucia Anghel, iar despre importanţa şi semnificaţia zilei de 1 Decembrie a vorbit profesorul Stefan Barna. Sub genericul „Sunt mândru că sunt român”, elevii şcolii au scris mesaje prin care şi-au arătat respectul faţă de patrie şi neamul românesc, au organizat o expoziţie de desene legată de actul Unirii, iar în cadrul careului omagial au recitat poezii dedicate patriei în prag de sărbătoare şi s-au prins în Hora Unirii. „A devenit un obicei ca în fiecare an elevii de la „Singidava” Cugir să aducă un omagiu actului Marii Uniri, cu convingerea că nu vom şti niciodată cine suntem dacă nu ne vom întoarce înspre trecut pentru a-i cunoaşte pe cei ce s-au jerfit pentru noi şi pentru glia străbună. Să cinstim memoria celor care s-au ridicat dintre noi şi au făcut să devenim un singur neam”, le-a transmis copiilor profesoara Monalisa Borza. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern” La 27 noiembrie 1885 în Târlișua, Bistrița-Năsăud se naște Liviu Rebreanu, autorul romanelor “Ion”, Răscoala”, “Pădurea Spânzuraţilor”. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române. În scrierile sale […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 8 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!