FOTO: Zeci de elevi și preșcolari au participat la acţiunile organizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia pentru programul „Școala Altfel”
Câteva zeci de elevi și preșcolari din Alba Iulia au participat astăzi, 20 aprilie, la acțiunile organizate de Spitalul Județean de Urgență pentru programul „Școala Altfel”. La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, care a oferit, cu această ocazie, echipament echipajelor SMURD din Alba Iulia.
De la ora 9.00, liceenii de la Colegiul Economic din Alba Iulia au asistat la demonstrații de prim ajutor susținute de medicul urgentist Denisa Marinescu și echipajul SMURD, și la o prezentare a pericolului pe care îl reprezintă consumul de tutun, alcool și droguri. Informarea a fost susținută de medicul Aurel Crișan, șeful secției UPU a spitalului din Alba Iulia, alături de comisarul Ioan Costachi de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.
Demonstrațiile și prezentările au continuat mai apoi și pentru tinerii liceeni voluntari la Fundația Comunitară Alba, care au avut numeroase întrebări în special legate de drogurile de mare risc și de consumul de etnobotanice.
Cei mai mici participanți la demonstrațiile de prim ajutor din cortul SMURD au fost cei de la clasa pregătitoare de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia, care au aflat ce trebuie să facă dacă bunicul sau părintele suferă un atac de cord sau un AVC.
„Am organizat aceste acțiuni pentru tineri deoarece ne-am dorit să le arătăm care este activitatea UPU, SMURD, ce însemnă să fi conectat la activitatea medicală 24 de ore din 24. Sper că cei care au fost aici vor transmite mai departe imaginea noastră și că o parte dintre ei vor urma o carieră medicală”, a declarat Nicoleta Coșarcă, managerul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
Preşeditele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a participat la discuţiile cu tinerii liceeni şi a discutat mai apoi cu personalul SMURD. Cu ocazia acestei întâlniri Ion Dumitrel a oferit echipamente pentru echipajele SMURD achiziţionate de Consiliul Judeţean Alba.
„Mi-aș dori să fie dotați medicii, asistenții și toți cei care intervin, nu numai cei de la SMURD, și ceilalți, cu tot ce trebuie: echipament, logistică. De asememea, să avem condiții bune în spital, așa cum am început să facem împreună”, a declarat președintele Consiliului Județean Alba.
[nggallery id=1976]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită
VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale