Acțiune a polițiștilor la Aiud: Amenzi de peste 20.000 de lei și 9 infracțiuni constatate, în urma unor controale și filtre rutiere
Un număr de 41 de poliţişti au acţionat joi, 7 aprilie, în zona Aiudului, pentru menţinerea siguranţei publice şi pentru prevenirea accidentelor rutiere. Au fost efectuate 20 de controale, constatate 9 infracţiuni şi aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.010 lei.
La data de 7 aprilie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în mediul urban şi rural din zona Aiudului.
La această acţiune au participat poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor şi acţiuni speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, Poliţiei Municipiului Aiud şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud.
Poliţiştii au efectuat 20 de controale şi au acţionat în două filtre rutiere, fiind constatate 9 infracţiuni, din care una de natură judiciară, 4 la regimul silvic, două la regimul circulaţiei rutiere şi două de altă natură.
Au fost aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.010 lei, din care 5 la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 2 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 87 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.
Totodată, au fost identificaţi 5 autori de infracţiuni şi a fost luată măsura reţinerii faţă de o persoană.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de M.C.O., de 30 de ani, din Aiud, care este cercetat pentru comiterea infracțiunii de “lovire sau alte violenţe”.
În sarcina tânărului, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 06/07.04.2016, l-a agresat pe un tânăr din comuna Lopadea Nouă, cauzându-i leziuni corporale ce necesită, pentru vindecare, 7-8 zile de îngrijiri medicale.
M.C.O. este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat pentru mai multe infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri, lovire şi distrugere şi eliberat condiţionat din închisoare.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 8 aprilie 2016, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, cu propunere de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi, în vederea arestării preventive.(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan