Justiția a respins cererea lui Traian Băsescu de înregistrare a Mișcării Populare. Decizia este definitivă
Curtea de Apel București a respins vineri,18 martie, cererea depusă de fostul președinte Traian Băsescu de înregistrare a formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice, notează Agerpres.
Inițial, Tribunalul București a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalității juridice și înregistrarea formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice, însă Curtea de Apel București a admis vineri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, respingând astfel înregistrarea partidului.
De menționat că cei doi judecători ai completului de la Curtea de Apel București au avut opinii contrare în legătură cu cererea depusă de Traian Băsescu, astfel încât a fost introdus un al treilea magistrat în complet, care a înclinat decizia în sensul respingerii solicitării de înregistrare.
Decizia este definitivă.
Pe 24 octombrie 2015, a avut loc Congresul de infiintare a formatiunii politice Miscarea Populara, cei 5.000 de delegati votand alegerea lui Traian Basescu ca presedinte al partidului.
În conducerea formațiunii au mai fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfried Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general.
Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară pe data de 9 octombrie 2015, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în „Mișcarea Populară”.
Traian Băsescu: Contestația procurorilor, fără precedent
Traian Basescu a caracterizat drept „făraă precedent” contestația făcută de procurori la înregistrarea unui partid politic.
Iata mai jos reactia fostului presedinte, postata pe contul lui de Facebook:
„Cu surprindere, am aflat ca inregistrarea Miscarii Populare a fost respinsa la solicitarea procurorilor. Este fara precedent ca procurorii sa faca o contestatie la inregistrarea unui partid.
Mai mult, judecatorii CAB au admis contestatia in complet de divergenta, desi zilnic sunt infiintate noi partide. Trebuie sa respectam decizia.
O fi consecinta faptului ca „Secta Securitatii Nationale” a stabilit ca, in Romania, trebuie sa existe doar doua partide mari, controlabile? V-ati incurcat, baieti, vom candida la locale sub numele PMP si cu simbol marul.
PMP, refaceti listele de semnaturi pentru candidati”.
Udrea despre respingerea cererii de înregistrare a Mișcării Populare: Chiar așa frică vă este de Traian Băsescu?
Deputatul Elena Udrea consideră că decizia Curții de Apel București de respingere a cererii de înregistrare a formațiunii Mișcarea Populară în registrul partidelor politice ar fi determinată de „frica de Traian Băsescu”.
„Primul partid din România împotriva căruia Parchetul!!! face contestație la decizia Tribunalului de înregistrare!!!???, și doar Parchetul, nimeni altcineva!!! Mișcarea Populară!!! Iar instanța de judecată, CAB, după ce inițial un judecător din complet a spus da, unul ba, completul de divergență a decis în favoarea Parchetului!!! Chiar așa frică vă este de Traian Băsescu???
Incredibil!!!”, a scris, vineri, Udrea, pe pagina sa de Facebook.
surse: Agerpres, Hotnews
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan