Luni, 21 martie, grevă japoneză în spitale și cabinete medicale – Colegiul Medicilor Alba susţine iniţiativa
Luni, 21 martie, medicii vor intra în grevă japoneză în toate unităţile sanitare în care se regăsesc membri afiliaţi Sindicatului Promedica, Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) și Federaţiei Sindicale „Hipocrat” din România (FS Hipocrat).
”Colegiul Medicilor Alba susţine această iniţiativă deoarece desfăşurarea activităţii medicale este grav afectată în special de nerespectarea timpului de muncă şi a celui de odihnă, deficitul de personal şi reglementările privind salarizarea. Disparităţile dintre textele de lege şi realitate trebuie eliminate urgent. Asigurarea calităţii actului medical este o misiune aproape imposibilă în condiţiile actuale. Toţi medicii din judeţul Alba vor purta, în spitale şi în cabinete, o banderolă în semn de protest.
Colegiul Medicilor Alba îndeamnă toţi medicii din sistem la solidaritate şi la conştientizarea faptului că ei sunt singurii în măsură să ceară respectarea drepturilor şi a profesiei din care fac parte. Aceste demersuri sunt susţinute inclusiv de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). Medicii de familie din judeţul Alba vor purta şi ei banderole albastre în semn de susţinere”, precizează președintele Colegiului Medicilor Alba, dr. Ioan Susan.
Tot în cursul săptămânii viitoare, în data de 23 martie, reprezentanţii Colegiilor Medicilor din ţară se vor reuni la Bucureşti pentru a dezbate problemele din sistemul de sănătate. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan