FOTO: Ştiinţa Bacău – Volei Alba Blaj 0-3 | Campioana, de neoprit, a 19-a victorie consecutivă!
Campioana României, Volei Alba Blaj a realizat un nou succes în Divizia A1, a 19-a victorie la rând, în deplasarea de la Bacău, cu Ştiinţa, scor 3-0 (28-26, 25-23, 25-19)
Este al doilea hop dificil trecut de gruparea din „Mica Romă”, după cel de etapa trecută, cu CSM Bucureşti, o nouă victorie netă ce demonstrează forţa formaţiei blăjene! „O victorie meritată, într-un meci de mare ambiţie pentru Bacău, care dorea să prindă locurile 1-4. Am avut caracter, valoare şi atitudine”, a precizat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
Derby-ul rundei a fost mult mai echilibrat decât o arată scorul final, primul set fiind unul dramatic, egalitatea menţinându-se în repetate rânduri, la 23, 24 şi 25. Intrarea Adinei Salaoru a revigorat Blajul, capitanul oaspetelor acumulând 18 puncte până la final.
Pe aceleaşi coordonate s-a disputat şi setul al doilea, în care campioana a avut de întâmpinat aceeaşi replică aspră, Ştiinţa încercând să se agaţe cu disperare de meci, însă iarăşi Blajul s-a impus într-un final pe muchie de cuţit, pentru ca al treilea set să fie dominat de echipa vizitatoare.
Partida a avut o importanţă aparte pentru moldovencele conduse de Florin Grapă, care caută, pe ultima sută de metri a stagiunii să se claseze pe poziţia a 4-a, râvnită şi de Dinamo Bucureşti, ce are 6 puncte avans. Cine va termina pe locul al 4-lea la finele sezonului regulat va întâlni în semifinale tocmai formaţia din „Mica Romă”.
Duelul ultimelor două campioane ale României a fost adjudecat clar de actuala deținătoare a titlului, după un meci în care băcăuancele au jucat în destule momente de la egal la egal cu mai valoroasele lor adversare. Astfel, primele două seturi au fost pe muchie de cuțit, soarta acestora fiind decisă de execuții individuale, reușite sau mai puțin reușite. În primul set, la 27-26 pentru ardelence, Dubravka Djuric a servit un as care a făcut diferența. În setul secund, la 23-24, Sabina Moisa a ridicat în linia a doua pentru Ioana Baciu, care a atacat în aut și așa s-a făcut 2-0. După două seturi pierdute la mustață, ”studentele” au cedat psihic și au pierdut la zero, iar pentru calificarea în play-off vor trebui să câștige ultimele 3 meciuri fără să piardă puncte.
Declarații după meci
Florin Grapă: ”Echipa a arătat în primele două seturi că se poate bate, că poate juca, spun asta în perspectiva că ne ajută Dumnezeu să intrăm în primele 4. Sigur că e ușor frustrant dacă e să privim cum am pierdut primele două seturi. Cred că diferența a fost făcută de serviciu, dar și de forța în atac a adversarelor noastre. De acum, trebuie să câștigăm toate meciurile rămase pentru a ne gândi la play-off.”
Darko Zakoc (cu aprecieri pentru faptul că a ținut să vorbească în limba română !): ”Pentru noi nu a fost un meci foarte important din punct de vedere al rezultatului, ci doar pentru atmosfera de la echipă. E important că am revenit după înfrângerile din Cupa CEV, cu o victorie în fața CSM-ului București și acum, la Bacău, în perspectiva jocurilor din play-off. A fost un meci strâns în primele două seturi, nervos, cu multe greșeli la serviciu și preluare de ambele părți. Totuși, cred că publicul a avut ce vedea, au fost și momente frumoase, pe apărare și contraatacuri. Le doresc domnului Grapă și echipei sale succes în continuare. Pentru noi urmează ultimul meci dificil din sezonul regulat, cu CSM Târgoviște și sper să câștigăm și să terminăm neînvinși. Dintre cele trei echipe care se luptă pentru locul 4, cea mai completă mi se pare cea din Bacău, cu jucătoare mai cunoscute, care știu volei. Eu cred, însă, că a greșit mult în prima parte a sezonului, iar Dinamo și Târgu Mureș au șanse mai mari de calificare în play-off.”
Știința: Sabina Moisa (3 puncte), Tatiana Lupu (7), Claudia Gavrilescu (6), Cristina Cazacu (11), Denisa Rogojinaru (7), Ioana Baciu (8), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Crina Bălțatu, Lorena Ciocian, Irina Radu (1) și Nicoleta Manu – libero. Antrenor: Florin Grapă.
Blaj: Ana Grbac (4), Ivana Plchotova (6), Dubravka Djuric (6), Ioana Nemțanu (9), Jovana Vesovic (12), Jelena Alajbeg (2), Marina Vujovic – libero. Au mai jucat: Adina Salaoru (18) și Valentina Rusu. Antrenor: Darko Zakoc.
Tot miercuri seara, CSU Medicina Tg. Mureș a trecut de Dinamo cu 3-0, ardelencele fiind la egalitate de puncte (33) cu Știința, în timp ce bucureștencele au 39 de puncte. În etapa viitoare, antepenultima, Știința joacă la Rapid, Medicina la Iași, iar Dinamo acasă cu CSM București
S-au duelat fosta şi actuala campioană a României, într-un meci important pentru ambele combatante, Blajul dorind să-şi perpetueze invincibilitatea în Divizia A1, iar Ştiinţa să-şi mărească şansele de calificare în semifinale.
Au evoluat: Ana Grbac, Jovana Vesovic, Ivana Plchotova, Ioana Nemțanu, Dubravka Djuric, Jelena Alajbeg și Marina Vujovic (libero); au mai intrat Adina Salaoru,Vali Rusu; Anamaria Berdilă, Denisa Viloiu, Adriana Bobi (n-a prins lotul Leticia Boscacci)
foto: Sport.Bacăul.ro
[nggallery id=1705]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 28 de minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi