„Unirea – lecţie de istorie”
În urmă cu câteva zile, la Biblioteca comunală Stremţ a avut loc, la iniţiativa bibliotecarei Luminiţa Doboş Moga, simpozionul cu tema „Unirea – lecţie de istorie”, dedicat Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie şi Zilei Unirii de la 1918. La simpozion au participat elevii şcolilor din Stremţ, Geoagiu de Sus şi Geomal, împreună cu cadrele didactice, cu toţii contribuind la reuşita acţiunii. Au fost prezentate referate, poezii şi cântece patriotice dedicate Zilei Naţionale, precum şi actului istoric al Unirii de la 1918. Alături de participanţi a fost prezent primarul comunei Stremţ, Traian Ştefan Popa, care a trăit cu intensitate acest moment, aşa cum se întâmplă la fiecare activitate cultural-educativă. Cei prezenţi la simpozion au învăţat cu toţii că Unirea de la Alba Iulia este cea mai mare şi mai complexă experienţă a poporului român de-a lungul istoriei sale zbuciumate. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918