”Omul marilor gogoși”, numit Secretar General Adjunct al PNL pe probleme politice și activităti electorale
Partidul Național Liberal a fost și este un partid în care munca și meritocrația sunt recunoscute și promovate, atât în ceea ce privește activitatea partidului în societatea românească, cât și în privința evoluției interne a partidului.Astfel, nu trebuie să mire pe nimeni faptul că una dintre cele mai puternice organizații a Partidului Național Liberal (poate, chiar, cea mai puternică), și ne referim aici la PNL Alba, a dat în ultimii ani câțiva dintre liderii naționali ai partidului.
Citește și: ”Demagogia are chip: Omul Marilor Gogoși!”
Dacă în ceea ce-i privește pe mai experimentații Teodor Atanasiu și Mircea Hava (senator PNL de Alba, respectiv primarul PNL al municipiului Alba Iulia) nu mai este niciun dubiu că sunt doi lideri marcanți, la nivel național, ai Partidului Național Liberal, iată că în ultima vreme PNL Alba continuă să ofere lideri pentru Partidul Național Liberal, dovedind astfel că rămâne o organizație fanion pentru Partidul Național Liberal, o organizație care știe să mobilizeze electoratul de dreapta din județul Alba.
Citește și: Marius Ceteraș: ”Omul Marilor Indemnizaţii furios cā a ratat Marele Ciolan”
Și ne referim aici la faptul că resursele umane tinere plecate din PNL Alba ajung să ocupe poziții de conducere în structurile naționale ale PNL. După Dan Motreanu (fostul lider al TNL Alba) ajuns vicepreședinte al PNL, este acum rândul lui Florin Roman (copreședinte PNL Alba Iulia) să treacă în structurile de conducere centrale ale PNL, din poziția de secretar general adjunct al Partidului Național Liberal. După decizia conducerii centrale a partidului, în noua sa calitate, Florin Roman devine încă un nume pe care PNL Alba îl propune structurilor de conducere naționale ale PNL, având atribuții politice de coordonare la nivelul organizațiilor județene de partid.
copy/paste
comunicat Biroul de Presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Extinderea și reabilitarea rețelei de apă și canalizare menajeră la Oiejdea: Primăria Galda de Jos a solicitat emiterea acordului de mediu
Extinderea și reabilitarea rețelei de apă și canalizare menajeră la Oiejdea: Primăria Galda de Jos a solicitat emiterea acordului de mediu Primăria Galda de Jos a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul “Extindere și reabilitare rețea de apă și canalizare menajeră în comuna Galda de Jos, sat Oiejdea, județul Alba” propus a fi amplasat […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Metalurgistul Cugir, calificare spectaculoasă în Cupa României, 4-1, după prelungiri cu ACS Mediaș! Inspirația lui Lucian Itu!
-
Sportacum 3 zile
În Cupa României, turul secund, în 7 august, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia | CSM Unirea Alba Iulia, meci cu CSM Deva
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
4 august 1919, armata română intră în centrul Budapestei, pentru a înlătura regimul bolşevic a lui Bela Kun. Soldaţii români au pus opinca pe Parlamentul din Budapesta
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
3 august 1601: Bătălia de la Guruslău. Trupele lui Mihai Viteazul obțin victoria împotriva celor conduse de Sigismund Báthory
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 august: Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Împotriva Romilor
-
Sportacum 2 zile
Partidă de verificare, Retezatul Hațeg – Metalurgistul Cugir 1-6 (1-4) | Set pentru divizionara terță