Tiesto, primul artist de top anunțat la Festivalul UNTOLD 2016
Tiesto este primul artist de top pe care organizatorii UNTOLD l-au anunțat pentru ediția 2016 a festivalului ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 4-7 august.
”Tiesto, primul headliner anunțat pentru UNTOLD 2016, este unul dintre primele și cele mai puternice nume ale genului, iar în perioada următoare se vor alătura și ceilalți 4 regi ai EDM-ului ce vor fi prezenți în vară la Cluj-Napoca, precum și alți artiști din line-up. TIESTO a fost desemnat, de-a lungul carierei sale, „Cel mai bun DJ din toate timpurile” de Mixmag, Nr. 1 DJ de către Rolling Stone sau primul The Legend desemnat de către DJ Magazine, în urma voturilor fanilor invitați să-și aleagă DJ-ul preferat al ultimilor 20 de ani. El a evoluat o dată cu scena care l-a consacrat, pornind inițial de la trance, popularitatea lui continuă să crească de la an la an și pe piața mainstream, pop, EDM, progressive trance”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de organizatorii UNTOLD.
A doua ediție UNTOLD va avea loc în perioada 4-7 august 2016 la Cluj-Napoca. La prima ediție, din 2015, la festival au participat peste 240.000 de persoane, iar pe scene au urcat AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, alături de alți peste 150 de artiști.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 – 9 mai 2024. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Kingdom of the Planet of the Apes / Planeta maimuțelor: Noul regat Avanpremiera Regia: Wes Ball Cu: Freya Allan, Kevin Durand, Dichen Lachman, William H. Macy, Owen Teague Gen Film: Actiune, SF […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale