Monden-Clubbing
Tiesto, primul artist de top anunțat la Festivalul UNTOLD 2016
Tiesto este primul artist de top pe care organizatorii UNTOLD l-au anunțat pentru ediția 2016 a festivalului ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 4-7 august.
”Tiesto, primul headliner anunțat pentru UNTOLD 2016, este unul dintre primele și cele mai puternice nume ale genului, iar în perioada următoare se vor alătura și ceilalți 4 regi ai EDM-ului ce vor fi prezenți în vară la Cluj-Napoca, precum și alți artiști din line-up. TIESTO a fost desemnat, de-a lungul carierei sale, „Cel mai bun DJ din toate timpurile” de Mixmag, Nr. 1 DJ de către Rolling Stone sau primul The Legend desemnat de către DJ Magazine, în urma voturilor fanilor invitați să-și aleagă DJ-ul preferat al ultimilor 20 de ani. El a evoluat o dată cu scena care l-a consacrat, pornind inițial de la trance, popularitatea lui continuă să crească de la an la an și pe piața mainstream, pop, EDM, progressive trance”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de organizatorii UNTOLD.
A doua ediție UNTOLD va avea loc în perioada 4-7 august 2016 la Cluj-Napoca. La prima ediție, din 2015, la festival au participat peste 240.000 de persoane, iar pe scene au urcat AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, alături de alți peste 150 de artiști.
Monden-Clubbing
UNTOLD – Primul Mega Festival din Dubai va avea loc în perioada 15 – 18 februarie 2024, la Expo City Dubai
Primele 5.000 de abonamente Early Bird vor fi puse în vânzare pe 3 octombrie, la prețuri speciale, disponibile doar pentru cei care se înregistrează pe untold.ae. În perioada 15-18 februarie 2024, în cele patru zile de festival, UNTOLD va transforma Expo City Dubai într-un paradis al diversității muzicale și culturale.
UNTOLD este un festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante și își va face debutul în Orientul Mijlociu, la Expo City Dubai, între 15-18 februarie 2024. Prima rundă de 5.000 de abonamente pentru cele 4 zile și 4 nopți de magie vor fi puse în vânzare pe 3 octombrie și vor fi disponibile pentru toți cei care se înregistrează pe site-ul untold.ae.
La primul Mega Festival din Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii. Festivalul UNTOLD Dubai, prezentat în colaborare cu Expo City Dubai, promite să ofere o experiență completă, cu genuri muzicale diverse, de la pop și R&B, la house sau techno, hip-hop și multe altele.
Abonamente la preț special din 3 octombrie
Fanii care s-au înregistrat pe site-ul oficial al festivalului, untold.ae, sunt cei care vor beneficia de prețul special de 132 de euro pentru accesul general timp de 4 zile, față de prețul final de 395 de euro, în timp ce, cei care doresc o experiență exclusivistă pot opta pentru abonamentele VIP Early Bird pentru 4 zile la doar 316 euro, în loc de prețul final de 658 de euro. Organizatorii anunță că, pentru prima rundă de vânzare, vor fi disponibile doar 5.000 de abonamente. Acestea pot fi achiziționate doar de către cei care se înregistrează pe untold.ae. Pe site-ul festivalului sunt disponibile și pachete de cazare.
UNTOLD Dubai va avea loc în faimoasa locație Expo City Dubai, un paradis al diversității muzicale și culturale, un loc care atrage anual peste 24 de milioane de vizitatori din toată lumea, iar iubitorii de festivaluri o pot explora în 2024, alături de show-urile extraordinare ale DJ-ilor, momentele live memorabile cu mari artiști ai lumii și experiențele pregătite de organizatori.
Dubai, un oraș cosmopolit și extravagant, va fi gazda ideală pentru UNTOLD Dubai, un festival care continuă să captiveze fanii din întreaga lume. Sprijinit de Departamentul de Economie și Turism din Emiratele Arabe Unite și în parteneriat cu Expo City Dubai, UNTOLD Dubai promite să fie momentul culminant al calendarului muzical din Orientul Mijlociu.
Untold se află în top 3 festivale din Europa
La ediția din 2023 a festivalului UNTOLD au participat cele mai mari nume din industria muzicală: Imagine Dragons, David Guetta, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, DJ Bliss, Martin Garrix, Steve Aoki, Camelphat, Tale Of Us, Years & Years și mulți alții, iar prima ediție din Dubai va oferi o altă extravaganță muzicală. Anul acesta, UNTOLD, festivalul care a pus România pe harta globală a marilor evenimente, se află în top 3 festivaluri din Europa, alături de Tomorrowland și Glastonbury.
Experiența unică UNTOLD Europe ocupă locul 6 în lume în Top 100 Festivals, clasament realizat de DJ Mag, alături de Tomorrowland, Ultra Miami, Glastonbury, EDC Las Vegas și Coachella. UNTOLD este cunoscut ca un brand iconic în industria de divertisment, la fiecare ediție au fost invitați peste 200 de artiști internaționali și peste 400.000 de fani din toată lumea. UNTOLD și-a cucerit publicul cu un mix unic de muzică și show-uri impresionante, iar ediția inaugurală UNTOLD Dubai va oferi un nou nivel în entertainment.
Lucian Danciu
Monden-Clubbing
24 septembrie| COD PORTOCALIU de FURTUNĂ, în mai multe localități din Alba: S-a emis un mesaj RO-Alert
Meteorologii ANM au emis duminică după-masa o avertizare cod portocaliu de furtună, valabil până la ora 18:45, în mai multe localități din Alba. Locuitorii din zonele vizate au fost avertizați prin mesaj Ro-Alert.
Se vor semnala averse torențiale care vor acumula local peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului de scurtă durată, izolat grindină de mici dimensiuni.
Localitățile vizate: Cugir, Zlatna, Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieș, Roșia Montană, Lupșa, Meteș, Șibot, Vidra, Albac, Săliștea, Sohodol, Horea, Avram Iancu, Scărișoara, Almașu Mare, Gârda de Sus, Bucium, Arieșeni, Vadu Moților, Poșaga, Ciuruleasa, Mogoș, Poiana Vadului, Blandiana, Întregalde, Ocoliș, Ceru-Băcăinți;
Monden-Clubbing
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 – 28 septembrie 2023. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 22 – 28 septembrie 2023. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
The Creator / Creatorul Avanpremiera
Regia: Gareth Edwards
Cu: Gemma Chan, Allison Janney, John David Washington, Ralph Ineson, Ken Watanabe
Gen Film: Actiune, Aventuri, Drama, SF, Thriller
Durată: 138 min
Rating: AP 12
Pe fondul unui viitor război apocaliptic între rasa umană și forțele inteligenței artificiale, Joshua, un fost agent înrăit al forțelor speciale, îndurerat de dispariția soției sale, este recrutat pentru a-l vâna și ucide pe Creator, arhitectul evaziv al inteligenței artificiale avansate care a dezvoltat o armă misterioasă cu puterea de a pune capăt războiului – și omenirii însăși.
Joi 20:50
PAW Patrol: The Mighty Movie / Patrula cățelușilor: Filmul cel mare Avanpremiera
Regia: Cal Brunker
Cu: Mckenna Grace, James Marsden, Kristen Bell, Iain Armitage, Dax Shepard, Taraji P. Henson
Gen Film: Animatie, Actiune, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic
Durată: 97 min
Rating: AG
Toată viața ei, Skye a simțit că nu a fost apreciată de prietenii ei (Chase, Liberty, Marshall, Rubble, Rocky și Zuma). Dorind să demonstreze că poate fi un atu pentru echipă, Skye are o șansă atunci când un meteorit magic se prăbușește în Adventure City, oferindu-le ei și celorlalți superputeri. Pentru a fura puterile cățeilor, primarul Humdinger evadează din închisoare și face echipă cu o expertă în meteori pe nume Victoria Vance pentru a fura cristalele cățeilor.
Dublat: Sambata 14:10
Duminica 12:00
Talk to Me / Vorbește cu mine
Regia: Michael Philippou, Danny Philippou
Cu: Sophie Wilde, Alexandra Jensen, Otis Dhanji, Miranda Otto, Joe Bird
Gen Film: Horror, Thriller
Durată: 99 min
Rating: N 15
Un grup de tineri prieteni care intră în posesia unei mâini îmbălsămate descoperă că o pot folosi pentru a invoca spirite. Noua lor distracție ia însă o turnură sinistră când unul dintre tineri merge prea departe și descătușează, fără să vrea, forțe supranaturale înspăimântătoare.
Vineri pana Miercuri 21:00
Joi 18:45
Expend4bles / Expendables 4: Eroi de sacrificiu
Regia: Scott Waugh
Cu: Jason Statham, 50 Cent, Megan Fox, Dolph Lundgren, Tony Jaa, Sylvester Stallone
Gen Film: Actiune, Aventuri, Razboi, Thriller
Durată: 103 min
Rating: N 15
Eroii de sacrificiu se așează, din nou, în formație de luptă. Reunindu-se cu echipa de mercenari de elită, lui Jason Statham și Sylvester Stallone li se alătură Curtis „50 Cent” Jackson, Megan Fox și Andy Garcia. Înarmați până în dinți, echipa Expendables, ultima linie de apărare a lumii, se confruntă cu un traficant de arme periculos care conduce o uriașă armată privată.
Vineri, Duminica pana Joi 14:30; 16:45; 21:20
Sambata 21:20
All Fun and Games / Jocuri de groază
Regia: Eren Celeboglu, Ari Costa
Cu: Keith David, Asa Butterfield, Natalia Dyer, Annabeth Gish, Laurel Marsden
Gen Film: Horror, Thriller
Durată: 81 min
Rating: N 15
Un grup de adolescenți din Salem descoperă un cuțit blestemat care dezlănțuie un demon care îi obligă să joace versiuni macabre și mortale ale unor jocuri din copilărie în care nu pot exista învingători, ci doar supraviețuitori.
Vineri pana Joi 21:45
Past Lives / Din alte vieți
Regia: Celine Song
Cu: Greta Lee, Teo Yoo, John Magaro
Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste
Durată: 108 min
Rating: AP 12
În coreeană există un cuvânt, „in-yun”. Se traduce „soartă”. Dar, mai ales, se referă la modul în care destinul aduce doi oameni împreună pe baza nenumăratelor legături din viețile lor anterioare.
Nora și Hae Sung au o legătură specială încă din copilărie, dar drumurile lor se despart atunci când familia Norei emigrează din Coreea de Sud. 20 de ani mai târziu, în New York, cei doi se regăsesc pe parcursul unei săptămâni, timp în care își confruntă noțiunile despre iubire și destin.
Vineri pana Miercuri 18:45
Joi 16:30
After Everything / După tot ce s-a întâmplat
Regia: Castille Landon
Cu: Hero Fiennes Tiffin, Josephine Langford
Gen Film: Drama, Romantic, Dragoste
Durată: 98 min
Rating: N 15
After Everything îi găsește pe Tessa și Hardin trăind vieți separate după ce Hardin a publicat cartea sa revelatoare fără știrea ei. Singur în Anglia, Hardin se refugiază în băutură și alte obiceiuri nocive. Și, mai rău, suferă de blocajul scriitorului și s-ar putea să fie nevoit să returneze avansul considerabil dacă nu termină curând un nou manuscris. În loc să cedeze în fața demonilor săi, Hardin realizează că singura modalitate de a merge mai departe – și de a avea o nouă șansă cu Tessa – este să îndrepte greșelile din trecutul său. Pornește către Portugalia pentru a o vizita pe Natalie, o femeie pe care a tratat-o cândva îngrozitor.
Vineri, Duminica pana Joi 15:20; 19:40
Sambata 14:25; 19:40
A Haunting in Venice
Regia: Kenneth Branagh
Cu Kelly Reilly, Kenneth Branagh, Michelle Yeoh, Jamie Dornan, Tina Fey
Gen Film: Crima, Drama, Mister
Durată: 108 min
Rating: AP 12
În Veneția de după cel de-al Doilea Război Mondial, Poirot, acum pensionat și trăind în propriul exil, participă cu reticență la o ședință de spiritism. Dar când unul dintre invitați este ucis, demascarea criminalului care în sarcina lui.
Vineri pana Joi 17:25
The Nun II / Călugărița II
Regia: Michael Chaves
Cu: Bonnie Aarons, Taissa Farmiga, Storm Reid, Anna Popplewell, Katelyn Rose Downey
Gen Film: Horror, Mister, Thriller
Durată: 115 min
Rating: N 15
1956 – Franța. Un preot este ucis. Răul se răspândește. Continuarea blockbusterului mondial o urmărește pe sora Irene, care se întâlnește din nou față în față cu Valak, călugărița demon.
Vineri, Duminica pana Miercuri 14:00; 19:00
Sambata 16:40; 19:00
Joi 19:00
StarDog and TurboCat 3D / Câinele stelar și turbomotanul
Regia: Ben Smith
Cu: Luke Evans, Bill Nighy, Gemma Arterton, Nick Frost
Gen Film: Animatie, Comedie, Familie, Fantastic
Durată: 95 min
Rating: AG
Un câine loial și o pisică justițiară pornesc într-o călătorie în era spațială pentru a-și găsi drumul spre casă.
3D Dublat: Vineri, Duminica pana Joi 12:30; Sambata 12:40
2D Dublat: Vineri, Luni pana Joi 12:00; Sambata 12:10
The Equalizer 3 / Equalizer 3: Ultimul capitol
Regia: Antoine Fuqua
Cu: Denzel Washington, Dakota Fanning, David Denman, Sonia Ben Ammar
Gen Film: Actiune, Crima, Thriller
Durată: 113 min
Rating: N 15
Robert McCall se simte ca acasă în sudul Italiei, dar descoperă că prietenii săi se află sub controlul mafiei locale. Când încep să apară victime, McCall știe ce trebuie să facă: să-și protejeze prietenii și să înfrunte mafia.
Vineri pana Miercuri 16:25
Joi 14:10
Gran Turismo
Regia: Neill Blomkamp
Cu: Orlando Bloom, David Harbour, Archie Madekwe
Gen Film: Actiune, Aventuri, Drama, Sport
Durată: 140 min
Rating: AG
Aceasta este povestea lui Jann Mardenborough, un tânăr care are șansa să-și împlinească un vis ce părea de neatins. Pasionat până la obsesie de jocul video Gran Turismo, Jann câștigă o serie de competiții organizate de Nissan, iar asta îl pune la volanul unei mașini de curse reale și îi dă șansa să participe la curse oficiale.
Sambata 14:40
Elemental 3D / Elementar
Regia: Peter Sohn
Cu: Mamoudou Athie, Leah Lewis, Wendi McLendon-Covey, Catherine O’Hara
Gen Film: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, SF
Durată: 98 min
Rating: AG
Elementar este cel mai nou lungmetraj original de la Disney și Pixar, a cărui acțiune este plasată în orașul Element, unde locuitorii din foc, apă, pământ și aer trăiesc împreună. Povestea o prezintă pe Ember (Flamă), o tânără dură, iute la minte și înflăcărată, a cărei prietenie cu un tip distractiv, sentimental și docil, pe nume Wade (Șuvoi), îi pune la îndoială convingerile despre lumea în care trăiesc.
Dublat: Vineri, Duminica pana Joi 13:00
Sambata 12:00
-
Opinii - Comentariiacum 19 minute
28 septembrie 1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj. „Memoriul poporului român din Transilvania”, adresat Parlamentului de la Viena, susținea egalitatea națională cu toate popoarele din imperiu
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Bărbat din Alba, amenințat și tâlhărit de peste 1.000 de euro în Bistrița: Era cu o femeie într-o clădire dezafectată
-
Ştirea zileiacum 13 ore
Un jandarm din Alba, acuzat că ar fi strâns de gât și amenințat cu moartea un copil, la un meci de fotbal: Plângere penală pe numele său
-
Sportacum 23 de ore
Junioara Miruna Măda, din Geoagiu de Sus, elevă în Alba Iulia, campioană balcanică la XCO!
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
AREST prelungit pentru tânărul care a provocat accidentul mortal de lângă Sântimbru: Trei tineri și-au pierdut viața loviți de șoferul beat
-
Curier Județeanacum 19 ore
„Lovitură” la un magazin din Sebeș: Suspectul a furat telefoane, ceasuri și căști în valoare de peste 57.000 de lei