Averizare meteo de ninsori și polei valabilă până miercuri seară
ANM a emis marți, o informare meteorologică de lapoviță, ninsori și polei pentru intervalul 6 ianuarie, ora 04.00 – 6 ianuarie, ora 22.00, valabilă în toată țara.
În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va fi în extindere treptată dinspre partea de sud-vest a teritoriului, cuprinzând cea mai mare parte a ţării.
Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri (5/6 ianuarie), depunerile de polei se vor semnala local în Oltenia, sudul Banatului şi sud-vestul Munteniei, iar în prima parte a zilei de miercuri, 6 ianuarie, poleiul se va forma şi în restul Munteniei (inclusiv zona Municipiului Bucureşti) şi pe arii restrânse în Dobrogea. După-amiaza şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (6/7 ianuarie) poleiul va fi prezent local şi temporar, mai ales în regiunile din jumătatea de nord a ţării.
Începând din cursul nopţii de 6/7 ianuarie (miercuri/joi) vor predomina ninsorile, în special în nord-est şi în zona de munte, iar în sud-est va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
sursa: ANM
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tehnica „spoofing”, o nouă metodă de înșelăciune: Cum poți rămâne fără bani în cont în urma unor apeluri de la falși angajați ai băncilor
Tehnica „spoofing”, o nouă metodă de înșelăciune: Cum poți rămâne fără bani în cont în urma unor apeluri de la falși angajați ai băncilor În ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise fapte de natură penală, utilizându-se tehnica „spoofing”. Autorii, folosind aplicații VoIP (voice over IP), cu numere de […]