Uniformele școlare ar putea să redevină obligatorii – PROIECT de lege inițiat pentru păstrarea decenței în unitățile de învățământ
Uniformele şcolare să redevină obligatorii dacă un proiect de lege inițiat de mai mulți deputați, va fi aprobat de Parlament. Cei care au semnat propunerea legislativă spun că, în acest fel, elevele nu vor mai putea purta fuste scurte şi pantaloni prea mulaţi. Va creşte şi siguranţa în şcoli, spun ei, pentru că vor putea fi mai uşor recunoscuţi cei care nu sunt elevii instituţiei.
Unul dintre motivele invocate de parlamentarii care şi i-ar dori pe toţi elevii îmbrăcaţi la fel este decenţa. Ei argumentează că, astfel, vor fi evitate situaţiile în care băieţii vor fi distraşi de la învăţătură de fustele prea scurte ale fetelor.
Petru Andea, deputat PSD, iniţiatorul legii: „În şcoală, elevii trebuie să fie concentraţi pe ceea ce înseamnă procesul educativ, pe disciplinele care se predau, pe atenţia pe care trebuie să o acorde profesorilor şi mai puţin pe ceea ce înseamnă admirarea reciprocă sau competiţia între modul în care sunt îmbrăcaţi fetele sau băieţii”.
Apoi, susţin iniţiatorii, se elimină discrepanţele vestimentare dintre elevii ai căror părinţi au venituri mari şi cei cu veniuri mai modeste. În plus, ar fi şi o chestiune de etichetă, instituţiile de învăţământ putând să îşi construiască o identitate proprie.
Petru Andea: „Întotdeauna am considerat că este o soluţie foarte bună pentru a identifica în spaţiul public şi în spaţiul şcolii ceea ce înseamană categoria de elev”.
Fiecare şcoală însă va avea posibilitatea să stabilească singură modelul uniformei.
Proiectul de lege va intra în dezbaterea senatorilor la începutul lunii februarie, după ce aleşii se vor întoarce la muncă din vacanţă. (Z.U.)
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan