Rămâi conectat

Curier Județean

Sesiune solemnă omagială dedicată Marii Uniri de la 1918 la Academia Română. Alba Iulia reprezentată de rectorul Daniel Breaz

Ziarul Unirea

Publicat

în

Academia Română organizează vineri, 27 noiembrie 2015, sesiunea solemnă omagială dedicată Marii Uniri de la 1918, Ziua Națională a României. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 11.00.

 

Daniel Breaz01Potrivit Biroului de presă al Academiei Române, “sesiunea solemnă consacrată Marii Uniri este menită să rememoreze evenimentele petrecute în urmă cu 97 de ani și să sublinieze rolul Academiei Române, încă de la înființare, în 1866, în realizarea și menținerea unității naționale, dar și să afirme obiectivele sale de viitor în actualul context istoric.

 

Sesiunea va fi deschisă de acad. Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Române, și de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Despre deosebita importanță istorică a evenimentului de la 1918 vor vorbi acad. Dan Berindei, Președinte de onoare al Secției de științe istorice și arheologie, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Directorul Institutului de Cercetări Socio-Umane ‘Gh. Șincai’, Târgu Mureș, I.P.S. Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului, prof. univ. dr. Daniel Breaz, Rectorul Universității ‘1 Decembrie 1918’, Alba Iulia, prof. Dumitru Acu, Președintele Asociațiunii ASTRA, Sibiu, prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, Prorector al Universității ‘Alexandru Ioan Cuza’, Iași, dr. Ioan Lăcătușu, sociolog, arhivist și publicist, Sfântu Gheorghe, jud. Covasna.” (BP)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Discoteca Nostalgia, la Teiuș: Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de ritmurile muzicale retro, la Casa de Cultură a orașului Discoteca Nostalgia, ediția a II-a, a început în această seară, la ora 19.00, la Casa de Cultură a orașului Teiuș. Zeci de oameni au umplut ringul de dans, bucurându-se de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea