Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

SIA a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

În problema cotizaţiei,

Deputatul Teodor Atanasiu îi interpelează pe miniştrii responsabili

 Festival de Romania 2024

    În 23 noiembrie, Sindicatul Învăţământ Alba a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu privire la discriminarea produsă de Ordinul comun al MECTS, MAI şi MFP, publicat în „Monitorul Oficial al României” nr. 772/01.11.2011, a anunţat prof. Ioan Stanca (foto), preşedintele SIA. Liderul sindical susţine că acest ordin impune utilizarea programului de salarii EDUSAL 1.12 în învăţământul preuniversitar, program care nu permite reţinerea pe statul de plată a cotizaţiei către sindicat, afectând în acest fel întreaga activitate sindicală atât la nivelul judeţului Alba, cât şi la nivel naţional, exclusiv în învăţământul preuniversitar, prin imposibilitatea încasării conform legii, (art. 24 din Legea nr. 62/2011 şi art.57 din Codul fiscal, republicat) a cotizaţiei către sindicat în alt mod decât pe statele de plată.
„Sindicatul Învăţământ Alba consideră o gravă discriminare acest ordin la adresa angajaţilor din învăţământul preuniversitar faţă de alte categorii sociale cu statut de angajaţi, atât în sectorul bugetar, cât şi în cel privat. Deputatul PNL de Alba, Teodor Atanasiu, a răspuns solicitării SIA, în baza protocolului de colaborare cu USL Alba, şi a depus 3 interpelări la  Camera Deputaţilor adresate miniştrilor semnatari ai ordinului, în sensul de a retrage acest ordin sau să repare situaţia discriminatorie creată”, a declarat prof. Ioan Stanca.
Sesizarea către CNCD, trimisă de vicepreşedintele SIA, prof. Petru Damo, împuternicit în acest sens de Colegiul Liderilor SIA, se îndreaptă  împotriva lui Daniel Funeriu – ministrul Educaţiei, Corvin Nedelcu – secretar general al Ministerului Educaţiei, Mihai Păunică – director general în cadrul MECTS, prof. Cornel Sandu – inspector şcolar general al IŞJ Alba, Gheorghe Ialomiţianu – ministrul Finanţelor, Traian Igaş – ministrul Administraţiei şi Internelor  şi Irina Socol – preşedinte şi director general al SIVECO România S.A., firma care a realizat programul EDUSAL 1.12.
Vă reamintim că în ultima şedinţă a Colegiului Liderilor SIA, vicepreşedintele Petru Damo a fost împuternicit să se adreseze inclusiv instituţiilor europene, dacă demersurile sindicaliştilor privind cotizaţia de sindicat nu vor fi luate în seamă.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea