Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu. „Am decis să chem la consultări societatea civilă şi strada”
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu. De asemenea, şeful statului a anunţat că va chema la consultările de la Cotroceni şi societatea civilă. „V-am văzut, v-am auzit, voi ţine cont de solicitările voastre . Am decis ca în continuarea consultărilor cu partidele politice să consult, în premieră, un nou actor – societatea civilă”, a spus preşedintele .
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că îl numeşte premier interimar pe ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în condiţiile în care propunerea premierului demisionar Victor Ponta era ministrul Apărării, Mircea Duşa.
„Am acceptat demisia prim-ministrului Victor Ponta. Am decis astazi sa numesc in pozitia de interimar pe domnul ministru Sorin Cimpeanu. Am semnat ambele decrete”, a anuntat presedintele.
„Am urmarit aseara cu mare interes manifestatiile de strada. Sunt foarte multumit ca au fost manifestatii fara violente, fara exagerari si am un mesaj important pentru toti cei care au fost in strada: v-am vazut, v-am auzit, voi tine cont de solicitarile voastre”, a continuat Iohannis.
„Am decis ca in continuarea consultarilor cu partidele politice sa consult in premiera un nou actor – societatea civila. Voi convoca pentru vineri dupa-amiaza un grup care reprezinta atat societatea civila cat si ceea ce se numeste strada. Este important pentru mine si doresc sa le cunosc parerile si optiunile”, a mai spus presedintele.
Victor Ponta l-a propus pe ministrul apărării Mircea Duşa pentru preluarea interimatului până la formarea unui nou guvern.
Potrivit Constituţiei, în cazul demisiei premierului preşedintele va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern.
Demisia lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru a ajuns, miercuri seară, la Preşedinţie, în acelaşi document fiind înaintată şi propunerea ca Mircea Duşa să fie premier interimar, conform unor surse oficiale.
Preşedintele Iohannis anunţase miercuri că va începe consultările cu partidele parlamentare şi va prezenta propunerea sa privind formarea unui nou guvern după prima rundă de discuţii. „Vom avea un guvern interimar, vom avea o soluţie pe care o voi comunica atunci când ea se cristalizează”, a spus preşedintele.
Sorin Câmpeanu a absolvit Colegiul Naţional Sf. Sava în 1986, iar în 1991 Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului, în 2000 obţinând doctoratul. După absolvirea facultăţii, timp de un an, a fost inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări pentru Îmbunătăţiri Funciare.
În perioada 2000-2003 a fost expert coordonator în Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Centrul Naţional pentru Programul european Leonardo da Vinci, iar un an mai târziu expert coordonator în Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Agenţia Naţională pentru parteneriatul univesităţilor cu mediul economico – social (APART). A fost director Irrifrance Roumanie între 2005 şi 2008, vicepreşedinte al Centrului de Excelenţă în cercetare – Biotehnol. Între 2004 şi 2008 a deţinut funcţia de prodecan al Universităţii Agronomice – Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare, unde, începând din 1992, a deţinut toate funcţiile didactice, de la cea de preparator până la cea de profesor.
Cîmpeanu este vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român pentru Programul Hidrologic Internaţional.
sursa:stirileprotv, gandul.info,evz
(C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei Administrația comunei Mirăslău, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii sediului primăriei. Citește și: Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României