Legea prin care elevii vor putea deconta integral abonamentele de transport şcolar a trecut de Comisia de Învățământ
Marți, 3 noiembrie, Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor a dat raport de adoptare pentru un nou proiect de lege propus de către Partidul Național Liberal pentru a veni în sprijinul elevilor.
Astfel, conform noii propuneri legislative, elevii vor putea beneficia de decontarea sumelor integrale pe care le plătesc pentru abonamentele de transport şcolar. PNL a iniţiat şi susţinut această măsură a eliminării plafonării abonamentelor elevilor navetişti pentru că varianta actuală, aplicată de Guvernul PSD, este o măsură considerată a fi discriminatorie.
Fapt este că în ultimii doi ani, Guvernul PSD nu a decontat decât parțial restanţele înregistrate la naveta şcolară.
În acest moment, sunt peste 138.000 de elevi care fac naveta la școală, iar suma decontată de către stat este de multe ori la jumătatea cheltuielilor reale pe care elevii le au pentru plata abonamentelor.
Județul Alba, din păcate, este unul dintre județele în care această situație persistă, la fel ca și în alte județe precum: Argeş, Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Mehedinţi, Mureş, Satu Mare, Vâlcea ș.a.
“Noua propunere legislativă susținută de către Partidul Național Liberal are la bază atât prevederi din Legea Educaţiei Naţionale, dar şi din Constituţie. Astfel, din punct de vedere al cadrului legislativ, fiecare cetăţean are drepturi egale la învăţătură, iar statul român trebuie să asigure cetățenilor săi accesul nediscriminatoriu la educaţie.
Totodată, noul proiect legislativ urmărește să contribuie și la diminuarea numărului de elevi care părăsesc școala datorită problemelor financiare, un studiu recent arătând că destul de mulți elevi din ciclul gimnazial și liceal nu-şi continuă studiile din motive de ordin financiar. PNL consideră că educaţia este un vector de dezvoltare socio-economică, o investiţie în viitor şi nu o simplă cheltuială bugetară, iar reducerea abandonului școlar conduce la progres social”, a declarat Adrian Simion, Vicepreședinte PNL Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi