ZILE LIBERE 2015: Salariaţii vor sta acasă pe 30 noiembrie şi 1 decembrie. Compensații pentru cei care lucrează
Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, care se sărbătoresc anual în 30 noiembrie, respectiv 1 decembrie, sunt zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, după cum stabileşte Codul muncii. Prin urmare, în aceste zile salariaţii vor primi liber de la angajatori. Având în vedere că în 2015 cele două sărbători pică luni şi marţi, aceştia se vor putea bucura de un weekend prelungit. Totuşi, persoanele care vor fi nevoite să muncească vor beneficia de compensaţii din partea angajatorilor.
30 noiembrie a fost inclusă în lista liberelor legale în vara anului 2012. Totuşi, de atunci şi până acum, angajaţii cu program obişnuit (de luni până vineri) au beneficiat o singură dată de timp liber cu ocazia acestei sărbători. Mai exact, 30 noiembrie a picat în timpul săptămânii în 2012, iar în 2013 şi 2014 a picat sâmbătă, respectiv duminică.
În acest an, salariații au beneficiat de timp liber pe 1 şi 2 ianuarie (care au picat joi şi vineri), în a doua zi de Paşte (luni, 13 aprilie), pe 1 mai (vineri) şi în a doua zi de Rusalii (luni, 1 iunie). Prima zi de Paşte (12 aprilie) şi prima zi de Rusalii (31 mai) au picat în zile de duminică, iar Adormirea Maicii Domnului (15 august) – într-o zi de sâmbătă.
În afară de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României, ultimele sărbători legale din 2015 mai sunt prima şi a doua zi de Crăciun, însă doar 25 decembrie va pica în timpul săptămânii (într-o zi de vineri, mai precis).
Liberele legale – precum şi zilele libere plătite prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil – nu se includ în durata concediului de odihnă anual.
Ce compensaţii primesc cei care lucrează în zilele de sărbătoare legală
Totuşi, Codul muncii prevede că anumiţi salariaţi sunt nevoiţi să se prezinte la muncă inclusiv în zilele de sărbătoare legală. Aceştia trebuie să beneficieze, conform legii, de compensaţii.
Concret, unităţile sanitare şi cele de alimentaţie publică îşi menţin activitatea în aceste zile, în baza unor programe de lucru stabilite de Executiv. „Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie”, dispune actul normativ amintit.
În acelaşi timp, nu se acordă timp liber nici în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
În aceste situaţii, angajaţilor trebuie să li se asigure, în următoarele 30 de zile, compensarea cu timp liber corespunzător. Dacă acest lucru nu este posibil din motive justificate, salariaţii trebuie să primească un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Angajatorii care nu asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau care nu acordă sporul salarial menţionat riscă să primească amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei.
Printr-o decizie luată recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit că, în cazul angajatorilor care se ocupă – în centrele comerciale – cu comercializarea cu amănuntul a produselor nealimentare, chemarea la muncă a salariaţilor în zilele de sărbătoare legală este posibilă doar cu acordarea compensaţiilor impuse de lege. (C.M.)
sursa:avocat.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
5 iulie 2024 | Este sărbătorit Sfântul Atanasie Athonitul Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinţi creştini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofiţer. Conform crestinortodox.ro, pe când era copil, îşi conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peşteri şi juca rolul de egumen. Acest lucru a fost […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 7 ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv