Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

”Fiii Satului”, la Drîmbar și Teleac, în 15-16 august: Momente religioase, lansarea monografiei satelor, spectacol folcloric. Programul complet

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

La finalul acestei săptămâni, sâmbătă, 15 august și duminică, 16 august, la Drîmbar și Teleac va avea loc cea de-a doua ediție a sărbătorii Fiii Satului. Evenimentul este organizat de către Primăria și Consiliul local al comunei Ciugud, potrivit unui comunicat de presă.

Fiii Satului la Drimbar si TeleacSărbătoarea din acest an va avea câteva momente deosebite în program. Astfel, sâmbătă, 15 august, manifestările vor debuta la Biserica Ortodoxă din Drîmbar, care, în această zi, își sărbătorește hramul, Adormirea Maicii Domnului, și împlinește 20 de ani de la sfințire.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

După oficierea Sfintei Liturghii vor fi acordate diplome și va fi oficiată o slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din Drîmbar unde va fi lansată și placheta de versuri „La Drâmbar” scrisă de Ioan Filimon, fiu al satului Drîmbar.

Tot sâmbătă va avea loc și o partidă de fotbal între Teleac și Drîmbar.

Ziua de duminică va debuta cu un moment special pentru cei din Teleac. În biserica din localitate, a cărei construcție a fost începută acum cinci ani și va fi finalizată anul viitor, va fi oficiată pentru prima dată Sfânta Liturghie care va fi urmată de o slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din localitate.

După aceste momente sărbătoarea se va muta în zona Restaurantului Mureșul Drîmbar unde va fi lansată monografia satelor Drîmbar și Teleac scrisă de către profesorul Ioan Magda, educatoarea Eugenia Cioancă și regretatul profesor Ioan Breaz.

Manifestarea va mai cuprinde un spectacol folcloric și un  foc de artificii.

Programul la Fiii Satului Drîmbar și Teleac:

Sâmbătă 

9.30-10.00- primirea oaspeţilor la Biserica Ortodoxă Drîmbar
10.00-12.00- Sfânta Liturghie
Acordarea de diplome
12.00- 12.30- Slujbă de pomenire la Monumentul Eroilor din Drîmbar
13.00- 13.30- Lansarea plachetei de versuri „La Drâmbar” scrisă de Filimon Ion
Campionat de fotbal Drâmbar – Teleac

Duminică 

9.30-10.00- primirea oaspeţilor la Biserica Ortodoxă Teleac
10.00-12.00- Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Teleac
Acordarea de diplome
12:00- 12.30- Slujba de pomenire la Monumentul Eroilor Teleac
17:00 – Lansarea Monografiei satelor Drâmbar și Teleac -Zona Restaurant Mureșul Drîmbar
17:15- Spectacol folcloric-Zona Restaurant Mureșul Drîmbar
Ansamblul Folcloric „Doina Mureșului Ciugud”
Ansamblul Folcloric al Județului Alba, condus de Alexandru Pal
Roxana Reche
Cătălin Hașa
Dorina Narița
Marinela Baba
Eugen Mihăilă
21:00 – Artificii

Comunicat de presă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO: Lumina Sfântă a ajuns la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Când va fi distribuită Sâmbătă seară, Lumina Sfântă a ajuns de la Ierusalim la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, după ce a fost preluată de pe aeroportul din Sibiu de către o delegație a Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia. În noaptea de 4 spre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea