FOTO Stadionul ”Cetate”, ocolit de investiții, dar frecventat de albaiulieni, zace în paragină. Pista de atletism, obstacol în calea performanței
Cu toate că Alba Iulia nu mai are, de ani buni, o echipă de fotbal în ligile superioare, stadionul ”Cetate” rămâne un obiectiv frecventat, fiind singura locație din municipiu unde sportul poate fi practicat gratuit.
Ultima investiție reală a fost în anul 2009, când FC Unirea Alba Iulia a promovat în Liga I, iar stadionul a trebuit omologat. De atunci, nu doar că nu s-a mai modernizat nimic, dar nici ceea ce s-a construit nu a fost, din punct de vedere financiar, întreținut.
Dezinteresul față de acest imobil este vizibil întrucât și țâșnitoarele cu apă, care sunt, de altfel, extrem de necesare, au rămas nefuncționale. Pista de atletism, pe care se antrenează și sportivi de performanță, este plină de despărțituri, denivelări, pe alocuri, printre crăpături, fiind crescute ierburi. Tribunele de beton arată ca după bombardament, iar unele scaune, care au fost rupte, nu au fost înlocuite. Bannerele cu foștii sponsori ai echipei zac pe pereții mucegăiți și deteriorați ai tribunelor. Doar gazonul, pe care vor evolua, în sezonul următor, Performanța Ighiu (în liga a III-a), AFC Unirea 1924 Alba Iulia (liga a IV-a) și juniori ai Unirii, arată foarte bine.
Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Alba Iulia Gabriel Pleșa, care s-a arătat un susținător al echipei AFC Unirea 1924 Alba Iulia, a spus că se dorește o renovare a stadionului, dar nu se știe, deocamdată, câți bani vor fi alocați, când și de unde provin sursele de finanțare.
Gabriel Pleșa a precizat, anterior, că se caută cele mai bune și corecte soluții pentru finanțarea echipei fanion a județului Alba, iar în cel mai scurt timp, clubul condus de Mihai Dăscălescu va primi ajutor atât de la Primăria municipiului Alba Iulia, cât și de la Consiliul Județean Alba. AFC Unirea 1924 Alba Iulia are în curtea proprie peste 150 de fotbaliști de toate vârstele. Principala țintă a clubului unirist este dezvoltarea unei pepiniere proprii, cu fotbaliști talentați.
În prezent, stadionul ”Cetate” produce din chirii, bani din care trebuie plătiți angajații. Anul trecut se zvonea că se va pune taxă de intrare și pentru amatorii de sport, persoane fizice, însă nimic nu s-a concretizat.
[nggallery id=825]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă
Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă Un accident rutier grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.oo, pe DN7, la Vințu de Jos. Două persoane sunt încarcerate după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă. Citește și: FOTO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan