Rămâi conectat

Curier Județean

S-a deschis Tabara Internațională de Artă ”Inocențiu Micu Klein”, de la Blaj – 30 de artiști plastici vor participa la vernisaje, ateliere practice, seri culturale și excursii de documentare

Ziarul Unirea

Publicat

în

În perioada 29 iulie – 8 august, la Blaj se desfășoată Tabăra Internațională de Artă ”Inocențiu Micu-Klein”, ediția a XIX-a, organizată de Primăria municipiului. 

tabar pictura blajLa tabăra care s-a deschis oficial în această dimineață participă 30 de artiști plastici, pictori și sculptori, din județele Alba, Maramureș, Iași, Vâlcea, Bihor, din București dar și din afara granițelor țării, din Italia și Republica Moldova.

Pe parcursul a aproape două săptămâni artiștii vor organiza vernisaje, vor participa la ateliere practice, seri culturale sau la excursii de documentare.

Participanții la tabără beneficiază în mod gratuit, pe întreaga perioadă, de cazare, masă, transport în excursii precum și de unele materiale în funcție de aria de interes.

Modalitatea artiștilor de a răsplăti comunitatea pentru invitația făcută este ca, an de an, să doneze secției de artă contemporană din cadrul muzeului din Blaj câte două lucrări. În acest fel zestrea culturală a urbei de pe Târnave a ajuns să fie una considerabilă. Nu mai puțin de 600 de opere de artă sunt rezultatul direct al organizării acestei tabere.

Prima acțiune prevăzută să aibă loc în programul taberei, a avut loc tot astăzi, la Muzeul de Istorie ”Augustin Bunea, odată cu vernisajul a două expoziții personale semnate de artistul blăjean Horea Cucerzan. Recunoscut în țară dar și în străinătate, pictorul este inițiatorul acestei tabere la Blaj și are în portofoliu 19 ediții în postura de director. (Z.U.)

FOTO: Nicu GOGA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rezultate remarcabile pentru ISU Alba: Popa Ioan și Avram Mihai au obținut locul I, la etapa națională a Concursului “Cel Mai Puternic Pompier”

Bera Larisa

Publicat

în

Rezultate remarcabile pentru ISU Alba: Popa Ioan și Avram Mihai au obținut locul I, la etapa națională a Concursului “Cel Mai Puternic Pompier” Patru pompieri din cadrul ISU Alba au participat în cursul acestor zile la etapa națională a Concursului “Cel Mai Puternic Pompier”, care a reunit aproape 100 de salvatori militari din 28 de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea