FOTO| TNL Alba a lansat, la Sebeș, proiectul „Tineri pentru Alba”, în prezența a 100 de persoane
Vineri, 17 iulie 2015, aproximativ 100 de tineri au participat, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură din Sebeş, la lansarea oficială a proiectului „Tineri pentru Alba”, un proiect marca TNL Alba, menit să promoveze tinerii în vederea alegerilor din 2016.
Evenimentul a fost organizat de BPJ TNL Alba (condus de cei doi copreşedinţi – Tudor Ponoran şi Radu Cristian) şi s-a bucurat de prezenţa atât a unor lideri ai Tineretului Naţional Liberal (precum Costel Alexe, copreşedinte TNL România, Vlad Vasiu, preşedinte executiv TNL ş.a.), cât şi a unor lideri judeţeni ai PNL Alba (în frunte cu Adrian Teban, copreşedinte PNL Alba). Au fost prezenţi, de asemenea, şi alţi membri din structurile locale de conducere ale PNL, TNL, CSL şi CEL.
Gazda evenimentului, consilierul local PNL Cristian Radu (copreşedite al TNL Alba) a vorbit, în deschidere, despre importanţa activităţii tinerilor în societate şi despre impactul activităţii TNL, ca organizaţie în cadrul structurilor Partidului Naţional Liberal. De asemenea, el s-a referit şi la modul în care tinerii pot să beneficieze de oportunităţile pe care proiectele pentru tineret le oferă. Totodată, Tudor Ponoran a completat ideile expuse prin precizări foarte importante despre rolul meritocraţiei în cadrul TNL şi PNL, arătând, de asemenea, că este important ca tinerii să înţeleagă că de ei depinde modul în care va arăta societatea românească în viitor.
În luările lor de cuvânt liderii naţionali ai TNL, Costel Alexe şi Vlad Vasiu au atins mai multe subiecte importante: rolul tot mai important pe care TNL îl poate juca în viitor, implicarea tinerilor la nivelul instituţiilor locale, judeţene şi centrale, necesitatea susţinerii proiectelor destinate tinerilor de către Tineretul Naţional Liberal, sprijinul pe care seniorii trebuie să-l acorde tinerilor în cadrul PNL etc. De asemenea, cei doi lideri TNL au apreciat la maxim proiectul propus de TNL Alba, proiect care a primit şi susţinerea Biroului Politic Naţional al TNL.
Copreşedintele PNL Alba Adrian Teban le-a vorbit tinerilor despre două dintre elementele absolut necesare pentru o promovare sănătoasă în politică – răbdarea şi munca asiduuă. Domnia sa a subliniat complexitatea proiectului „Tineri pentru Alba”, proiect pe care s-a oferit să îl susţină, încurajându-i pe cât mai mulţi tineri, atât din cadrul PNL, cât şi neangajaţi politic, să se înscrie în proiect şi să dovedească faptul că merită să fie susţinuţi de către Partidul Naţional Liberal pentru funcţii alese în 2016.
În a doua parte a evenimentului vicepreşedinţii TNL Alba Emil Toma şi A. Simion au prezentat proiectul „Tineri pentru Alba” şi site-ul oficial al acestuia – www.tineripentrualba.tnlalba.ro. De asemenea, a fost explicat şi modul în care, prin implicarea în acest proiect, tinerii competenţi pot să ajungă pe lista Partidului Naţional Liberal pentru alegerile din 2016.
Proiectul „Tineri pentru Alba” este deschis tuturor tinerilor din judeţul Alba, cu vârsta între 22 şi 35 de ani şi porneşte de la ideea că implicarea tinerilor în societate devine, tot mai mult, o necesitate. Prin acest proiect se oferă o şansă tinerilor să dovedească faptul că sunt valoroşi şi reprezintă o resursă reală. De altfel, acesta este şi unul dintre obiectivele principale ale proiectului, iar scopul implementării sale este de a arăta că este nevoie de oameni liberi în viaţa social – politică, iar tineri competenţi pot avea, prin acest proiect, o oportunitate de dezvoltare personală. Este un proiect interactiv de construire a unei cariere politice şi a unui nou standard de transpareţă în selecţia şi promovarea candidaţilor TNL în 2016, un proiect care pune accent pe meritocraţie. Prin „Tineri pentru Alba” se aduce în prim plan individul, tânărul pasionat de politică, fie din cadrul PNL sau din societatea civilă, liderul interesat de evoluţia comunităţii în care trăieşte şi de propria sa dezvoltare profesională. Tinerii care se vor înscrie în proiect (folosind platforma on-line existentă pe site-ul oficial al proiectului) vor intra într-un proces de pregătire şi selecţie, urmând ca cei mai merituoşi dintre ei să fie susţinuţi pentru a accede pe listele PNL Alba pentru alegerile din 2016.
Prof. Adrian SIMION,
Coordonator T Comunică – TNL Alba
[nggallery id=768]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun