Demiterea conducerii APIA! – Interpelare adresată de senatorul Alexandru Pereș, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Domnule Ministru,
„Epopeea” depunerilor de cereri unice de plată la APIA, pentru suprafeţele de teren agricol deţinute de fermieri, a fost un test de răbdare şi consum nervos atât pentru fermieri, cât şi pentru salariaţii filialelor judeţene şi locale ale acestei instituţii.
De asemenea, modul defectuos de comunicare şi aplicare a prevederilor legale cu 29 de modificări în termen de 64 de zile calendaristice (7 aprilie 2015 – 10 iunie 2015) descalifică toată conducerea APIA la nivel central şi vă aduce şi dumneavoastră, inclusiv, deservicii în activitate.
Pe lângă toate acestea, întreaga clasă politică (putere-opoziţie) este considerată, încă o dată, de populaţie (deci, nu numai de fermieri), ca incapabilă de a rezolva, în timp util şi fără şocuri, o problemă importantă pentru oameni şi agricultură.
Domnule Ministru,
Fără o viziune în timp a dificultăţilor aplicării prevederilor legale, fără o proiecţie clară a necesităţilor unei instituţii publice, cum este APIA – actuala conducere a agenţiei nu mai poate rămâne în funcţie. De aceea, vă rog să analizaţi şi să decideţi, cu celeritate, demiterea şi înlocuirea responsabililor care se fac vinovaţi de aceste deficienţe impardonabile. Altfel, rămânem atât dumneavoastră, cât şi noi, clasa politică, vinovaţi de perpetuarea indeciziilor în această importantă instituţie publică!
Cu stimă,
Alexandru PEREȘ, senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba
Rețeaua de canalizare din comuna Valea Lungă va fi extinsă. Primăria a primit acordul din partea APM Alba Agenția Pentru Protecţia Mediului Alba a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul sedinţei CAT din data de 12.11.2024, ca proiectul „Extindere rețea de canalizare în Comuna Valea Lungă, sat Valea Lunga și sat Lunca”, nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918