Ceasul lui Ponta, prezentat a fi unul de zeci de mii de euro, este, de fapt, un știft
Un cunoscător susţine că ceasul cu care s-a afișat premierul Victor Ponta la ultima ședință de guvern este un știft.
„Ca să fie clar, cum este cu ceasul lui Ponta!
Ceasul lui Ponta, prezentat pe rețelele de socializare a fi unul de zeci de mii de euro, este un știft pentru cine știe ce-s alea ceasuri, este
un Girard Perregaux, „1945 XXL”, stil art deco, nicidecum un Patek Philippe Gondolo. Este apărut direct ratat, un ceas zis bărbătesc, de dimensiuni bărbătesti, dar cu design de damă, care zace nevândut și căruia unii importatori i-au tot redus prețul, până când au renunțat să-l mai comercializeze. Zac nevândute pe Chrono24, la preț de până 7000 E, noi, iar la TOP Ceas, în Cluj, se vindeau acum câțiva ani, tot noi, cu ceva peste 4000 E. La pre-owned, unde colecționarii se chinuie să scape de ele, costă în jur de 3000 E, și cu o tocmeală zdravănă pot fi luate bine sub 3000E. Nu este din aur alb sau platină, cum se manâncă rahat, ci din oțel, modelul „mic secundar”, așa cum poartă Ponta, este făcut doar din oțel. Sunt chiar surprins că premierul, om umblat, poarta așa ceva! În mod sigur l-a primit cadou de la cineva care nu știa cum să scape de ceas și, în mod cert, Ponta nu se pricepe la ceasuri. Cu mult mai putini bani, ar fi putut avea la mână un ceas de clasă, mai elegant și mult mai bine echipat.
Citește și Victor Ponta, ceas de 28.000 de dolari; Sloganul ”Cinstit și sărac” nu mai e bun pentru pesediști
Cum proștii când sunt puțini se cheamă că nu-s destui, vicepreşedintele PMP, Claudiu Palaz, a anunțat că va sesiza Agenţia Naţională de Integritate, în vederea cercetării premierului Victor Ponta, pentru că ceasul nu este trecut în declarația de avere”, susţine Mirel Curea pe pagina sa de Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Politică Administrație
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei
Modernizarea sediului Primăriei Mirăslău pentru eficientizare energetică: Investiție de peste 1 milion de lei Administrația comunei Mirăslău, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede modernizarea și eficientizarea energetică a clădirii sediului primăriei. Citește și: Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Tradiţia fascinantă a Târgului de fete de pe Muntele Găina. Cum erau vândute fetele de măritat în secolul XIX în comunităţile din Munţii Apuseni