Rămâi conectat

Cultură Educație

Acţiunile LSUA au avut impact în rândul studenţilor, susţin organizatorii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Evenimentele organizate joi, 17 noiembrie, de Ziua Internaţională a Studenţilor de către Liga Studenţilor Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia au avut succes în rândul studenţilor şi protestul a fost de impact, susţine Monica Braşovean, în replică la articolul „Protest eşuat la Universitarea «1 Decembrie 1918»”.     Ea a precizat că acţiunile de protest s-au desfăşurat simultan cu cele derulate de alte 68 de organizaţii studenţeşti din ţară cu privire la modul în care Ministerul Educaţiei tratează drepturile studenţilor din România.
„Drepturile incluse în Statutul studentului sunt un pas înainte spre atingerea unui prag de normalitate în învăţământului superior din România. Nu mai există niciun argument logic sau declarat ca Statutul studentului să nu fie adoptat, deşi Legea educaţiei prevede foarte clar că acesta trebuia să devină realitate de câteva luni. Această lipsă de interes din partea ministrului Educaţiei dovedeşte că studenţii nu mai sunt un grup de interes pentru dumnealui”, se arată într-un comunicat de presă al LSUA. Acţiunile desfăşurate în curtea universităţii au cuprins o scenetă în care „ministrul Educaţiei” a aruncat la gunoi Statutul studentului primit de la o studentă, s-au prezentat cele mai importante prevederi ale Statutului studentului şi participanţii au scris mesaje adresate şefului MECTS („Avem şi drepturi, nu numai obligaţii!”, „Vrem mai multe locuri la buget, tabere şi mai multe locuri în cămine!”, „Ce forţă de muncă aşteptaţi peste 10 ani?”, „Doriţi performanţă? Dar drepturile noastre?”). Studenţii au purtat banderole albe şi l-au aplaudat ironic pe ministru, exprimându-şi astfel dezaprobarea faţă de  ignorarea drepturilor lor. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevul fruntaș Daniel Cârnaț, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, premiul I la un concurs de literatură și arte vizuale dedicat poetului Lucian Blaga Elevul fruntaș Daniel Cârnaț s-a remarcat din nou în cadrul activităților culturale datorită Premiului I obținut la etapa județeană și apoi la cea națională a Concursului de literatură și arte […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea