Ioan Florea:PDL va rămâne în memoria românilor ca partidul ce a tăiat salariile şi pensiile
Românii de rând au aflat din nou cu groază că Guvernul Boc persistă în minciună şi „criza temporară” promisă de guvernanţii portocalii s-a transformat în agonie după ce Camera Deputaţilor a adoptat zilele trecute legea prin care salariile din sectorul public şi pensiile au fost îngheţate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011. Prevederile au fost introduse rapid şi pe uşa din dos, pentru a nu dăuna imaginii PDL (care imagine?!), sub formă de amendamente la o ordonanţă de urgenţă emisă iniţial pentru luarea unor măsuri de reducere a… arieratelor.
În amendamentele cu pricina se prevede expres că salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile de încadrare ale bugetarilor vor rămâne în anul 2012 la nivelul din decembrie 2011, o prevedere similară existând şi pentru sporuri şi compensaţii. Mai mult, „valoarea de referinţă se menţine şi în anul 2012 la 600 de lei”, neaplicându-se astfel valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare a bugetarilor pentru 2012 aşa cum sunt ele prevăzute în Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.” Prevederea din Legea pensiilor referitoare la indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei până la data de 1 ianuarie 2013 a fost şi ea prorogată.
Deşi au cotizat zeci de ani pentru o pensie decentă, pensionarii sunt forţaţi acum de o putere iresponsabilă să plătească pentru deciziile economice aberante luate de guvernul PDL în ultimii trei ani. Îngheţarea pensiilor şi salariilor pentru 2012 este încă o decizie care loveşte direct în cei mai săraci români – pensionarii şi demonstrează, dacă mai era nevoie, că actuala putere nu respectă nici măcar legile pe care le-a promovat în Parlament. Îngheţarea pensiilor şi salariilor pentru anul viitor se adaugă celorlalte decizii antiromâneşti din ultimii trei ani, respectiv recalculări şi tăieri de pensii, micşorarea salariilor bugetarilor cu 25%, reducerea cu 15% a indemnizaţiilor pentru mame, creşterea TVA la 24%.
USL susţine asumarea clară, prin proiectul de buget, a revenirii salariilor la nivelul de dinainte de tăieri şi a indexării pensiilor, nu de la mijlocul lui 2012, ci de la începutul anului viitor. Trebuie să se înţeleagă foarte clar că, dacă nu se angajează prin buget aceste măsuri, ele nu vor putea fi onorate. Prin amânarea lor până în semestrul II al anului 2012, PDL încearcă să mintă din nou populaţia. Chiar ministrul de Finanţe a declarat că pensiile şi salariile nu pot fi indexate din a doua parte a anului 2012, prin rectificare, pentru că Legea responsabilităţii fiscale interzice astfel de măriri cu şase luni înainte de alegeri. Pentru prima jumătate a anului 2012, FMI a cerut prudenţă, iar în a doua parte a lui 2012, majorările nu pot fi efectuate din cauza Legii responsabilităţii fiscale. Deci când ar putea Guvernul Boc să pună în practică promisiunea de un searbăd optimism cum că „ar fi posibilă” o „mică” creştere de salarii şi pensii în 2012?!
Măsurile temporare ale PDL-iştilor au bulversat destinul românilor. Zeci de mii de români nu au mai reuşit să îşi plătească ratele la bănci şi facturile la utilităţi. Asistenţa sanitară, medicamentele, au ajuns un lux pe care nu şi-l mai permit mulţi salariaţi. Deşi Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul obligării Guvernului ca salariile bugetarilor să revină la cuantumul de dinainte de tăieri începând cu data de 1 ianuarie 2011, acest lucru nu s-a întâmplat iar legea salarizării unitare a rămas doar un vis pentru funcţionarii bugetari.
Deputaţii USL vor încerca, prin amendamentele pe care le-au depus, prin prezenţa şi contribuţia în Camera Deputaţilor, să modifice şi Legea asistenţei sociale. Sunt vizate acele prevederi care lovesc exact în persoanele cu venituri foarte mici, în persoanele care sunt lăsate, în această iarnă fără subvenţii la căldură, fără sprijin pentru o viaţă la limita subzistenţei, cu preţuri la medicamente şi la îngrijirea medicală crescute. USL încearcă să elimine din lege aceste prevederi anti-umane, antisociale şi antiromâneşti în ciuda maşinii de vot a PDL din Camera Deputaţilor, a cărei rotiţe sunt „unse” de Roberta Anastase, cu numărătoarea ei care revoluţionează aiuritor şi clasa întâi primară.
Şubrezenia marii „famiglii” portocalii, unită doar din dragoste faţă de banul de la buget (drămuit „la sânge” doar atunci când trebuie redistribuit către popor) şi bazată pe relaţii de cumetrie instituţională, se arată în toată splendoarea ei, în ultimile zile. Indiferent dacă spectacolul mediatic al corupţiei descoperite (anul ăsta, că până acum toţi au fost curaţi-lacrimă!) denotă unele lupte intestine din cadrul partidului stat sau doar o preconizată rotaţie de cadre cu imaginea uzată de atâtea măsuri anti-populare (a se vedea Boc 1,2, 3,4…), adevărul este acelaşi: incorutibilii din PDL sunt foarte coruptibili! Din punctul de vedere al USL, recentele evenimente care îl au în prim plan pe primarul Clujului, Sorin Apostu, sunt extrem de importante în acest moment pentru opinia publică, pentru situaţia noastră socială, administrativă. Un semnal de alarmă pentru alegătorii care au crezut în corectitudinea liderului unui municipiu unde foarte mulţi bani publici au fost pompaţi în ultima perioadă, pe filera primului-ministru Boc, propulsat în primul eşalon politic al ţări, cine mai poate uita, tot de acolo…
Ec. Ioan FLOREA,
vicepreşedinte PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan