Guvernul intenționează să interzică exportul de lemn neprelucrat
Guvernul intenționează să interzică exportul de lemn neprelucrat. Premierul Victor Ponta a precizat că i-a informat pe președinții celor două Camere ale Parlamentului, Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la necesitatea adoptării fie a unei ordonanțe de urgență, fie a unui proiect de lege care să vizeze interzicerea exportului de lemn neprelucrat.
Potrivit lui Ponta, dacă se va alege varianta adoptării unui proiect de lege, atunci acesta ar urma să fie dezbătut în Parlament în procedură de urgență.
„I-am informat pe cei doi președinți ai Camerelor, domnul Tăriceanu și domnul Zgonea, despre faptul că miercuri vrem să adoptăm, să vedem dacă putem ca ordonanță de urgență, dacă nu, în cel mai rău caz ca proiect de lege în procedură de urgență, legislația privind interdicția temporară referitoare la exportul de lemn neprelucrat. Dacă opinia și cea mai sigură va fi aceea de a avea proiect de lege, și nu OUG, atunci trebuie să luăm măsuri ca într-o săptămână să treacă de Senat și într-o săptămână de Cameră, ocazie cu care chiar dacă se va opune PNL, noi să ne mobilizăm și să avem o legislație care să interzică exportul de lemn neprelucrat”, a declarat Ponta la Senat, după ședința coaliției de guvernare.
Ponta a spus că în timpul ședinței coaliției s-a reiterat dorința de a susține în continuare proiectele „concrete”, în special cele economice.
„Am discutat în cadrul coaliției despre faptul că trebuie să ne ducem mai departe toate proiectele economice. Am văzut că cei de la PNL-PDL au primit instrucțiuni să facă moțiuni pentru mass-media, nu pentru oameni. Nu par să fie foarte serioși și atunci noi trebuie să mergem cu proiectele concrete, economice în special, mai departe. Miercuri avem la votul de la Cameră două legi extrem de importante — Codul silvic, unde o să votăm bineînțeles ‘pentru’, și Legea privind insolvența persoanei fizice, la care de asemenea votăm ‘pentru’. Este o formă finalizată de comisie, discutată și care va reprezenta o modernizare importantă a legislației privind insolvența persoanei fizice”, a mai afirmat premierul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului