Dragostea de semeni
La mulţi ani nepoţelei mele Georgiana
Din primul deceniu al vieţii mele, dragostea de semeni mi-a fost remarcată de mama mea (iertată fie). Modul în care-mi tratam un frate şi o soră mai mici decât mine a stârnit admiraţia mamei. În perioada când făceam muncă de teren, marcat de acest sentiment făceam vizite la grădiniţe numai să văd micuţii în preocupările lor ştrengăreşti de care întotdeauna am fost încântat. Chiar şi azi când întâlnesc prin oraş persoane cu micuţi în braţe sau în cărucior nu pot să nu mă apropii de ele adresându-mă cu drag micuţilor. Cât priveşte nepoţeii mei, un băieţel Mihăiţă de 5 ani şi o fetiţă Georgiana de 9 ani sunt un adevărat cadou divin pentru mine. Micuţele (degetele mici de la mâna fiecăruia) sunt primele oferite la pupat de către scumpii mei nepoţi. Şi fiindcă în această lună nepoţica Georgiana Frenţ împlineşte 9 ani, aş dori ca prin intermediul ziarului „Unirea” să-i urez La mulţi ani cu sănătate şi mult succes în tot ce doreşte în viaţă alături de bunicii Petru şi Lucia şi scumpii ei părinţi Gigi şi Petrina.
Georgiana
S-au dus ca din puşculiţă
Nouă ani de când pe lume
Veni o mândră fetiţă
Georgiana primind nume.
Nouă ani care-au trecut
Rămân vie amintire
În preajmă cât te-am avut
Sunt trăiţi de mândre zile
În sănătate deplină
Lângă bunici şi părinţi
Să creşti ca floarea-n grădină
Şi să-i respecţi ca pe sfinţi.
La mulţi ani iubita noastră!
Petru MACARIE, Aiud
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern” La 27 noiembrie 1885 în Târlișua, Bistrița-Năsăud se naște Liviu Rebreanu, autorul romanelor “Ion”, Răscoala”, “Pădurea Spânzuraţilor”. A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Academiei Române. În scrierile sale […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 2 ore
Program 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte
-
Politică Administrațieacum 5 zile
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) dublu campion naţional de seniori la șah, într-o singură zi!