Totul despre REGISTRUL CU BANII PERSONALI AI SALARIAȚILOR ce deservesc unităţile cu case de marcat fiscale
*Angajatorul este obligat să înfiinţeze registrul şi angajatul este obligat să noteze zilnic sumele de bani pe care le are asupra lui la momentul începerii programului *Ordinul ministrului Finanţelor privind aprobarea Registrului cu banii personali ai salariaţilor nu precizează cum vor verifica inspectorii ANAF dacă nu cumva cei care lucrează în domeniul serviciilor şi-au pus deoparte bacşişul
În Monitorul oficial din 30 aprilie 2015, a fost publicat ordinul ministrului Finanţelor privind aprobarea Registrului cu banii personali ai salariaţilor ce deservesc unităţile cu case de marcat fiscale. Se instituie şi obligaţia notificării autorităţii fiscale în termen de 5 zile lucrătoare de la apariţia acestui ordin, adică până la finele săptămânii următoare.
Documentul instituie modelul Registrului de bani personali ce trebuie ţinut de către persoanele ce efectuează vânzări de bunuri/prestări de servicii direct către populaţie, utilizând case de marcat fiscale. Urgenţă derivă din faptul că în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării prezentului ordin, respectiv până vineri 8 mai 2015, trebuie notificata autoritatea fiscală prin care se anunţă înfiinţarea Registrului cu banii personali ai salariaţilor şi numărul de pagini al acestuia.
*Ce trebuie să ştiţi cu privire la Registru:
Registrul se prezintă sub forma unui caiet cu pagini A4, ce trebuie numerotat crescător, pe ultima filă semnând administratorul său înlocuitorul de drept al acestuia.
În Registrul banilor personali, se completează zilnic la începutul programului de lucru, de către salariaţii operatorului economic, „aferenţi unităţii de vânzare a bunurilor/prestare a serviciilor„. Înţelegem aşadar că nu toţi salariaţii unei societăţi vor completa aceste sume în Registrul de bani, ci numai cei din incinta locaţiei de vânzare sau cei arondaţi acestei locaţii de vânzare.
*Aspecte privind acest Registru, ce nu sunt detaliate de Ordinul MF:
a) Registrul în sine nu se înregistrează la ANAF, însă în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordinului, trebuie depusă o notificare privind înregistrarea acestui Registru, prin care se precizează numărul de pagini al acestuia;
b) nu există un model pentru notificarea autorităţii fiscale;
c) este permisă folosirea unui singur Registru pentru o unitate de vânzare/prestare de servicii;
d) la terminarea unui Registru, ar trebui reluată aceeaşi procedură de notificare la ANAF în termen de 5 zile lucrătoare de la data terminării Registrului vechi şi înfiinţării noului Registru;
e) Registrul nu are un regim fiscal special, prin urmare cea mai eficientă metodă de înfiinţare a acestuia este achiziţia unuia din comerţ, cu cât mai multe file;
f) ordinul introduce şi rubricatia coloanelor din Registru, ce poate fi întocmită prin liniere;
g) operatorul economic răspunde de integritatea Registrului şi mai ales de obligaţia că personalul din unitatea de vânzare să completeze banii personali în acest Registru la începerea programului;
h) completarea în Registru trebuie să se facă fără spaţii libere, fără ştersături sau modificări;
i) operatorii economici trebuie să facă instructajele necesare pentru că salariaţii să înţeleagă ce li se cere, respectiv trebuie să li se precizeze în fişele de post aceste noi obligaţii privind respectarea reglementărilor pentru utilizarea caselor de marcat fiscale.
*De când este aplicabil acest Registru?
Registrul ar trebuie utilizat din data de 30 aprilie 2015, dată publicării în Monitorul oficial, însă contravenţiile pentru nerespectarea acestei obligaţii se vor aplica doar pentru fapte constatate după data de 8 mai 2015.
Acest termen derivă din prevederile art. VIII din OUG nr. 8/2015 privind modificarea reglementărilor aplicabile caselor de marcat fiscale, publicată în Monitorul oficial din data de 28 aprilie 2015.
*Modul în care se va depune notificarea:
– direct la registratură ANAF, probabil cea mai sigură metodă;
– prin poştă, cu confirmare de primire
*Ordinul nu precizează cum îi vor verifica inspectorii ANAF pe angajați
Deşi stabileşte cu claritate că angajatorul este obligat să înfiinţeze registrul şi că angajatul este obligat să noteze zilnic sumele de bani pe care le are asupra lui la momentul începerii programului, ordinul nu precizează cum vor verifica inspectorii ANAF dacă nu cumva cei care lucrează în domeniul serviciilor şi-au pus deoparte bacşişul.
„Noi nu-i putem percheziţiona pe angajaţi. Numai poliţia poate face acest lucru şi doar dacă are mandat. Fiecare angajat este controlat la intrarea la program de către angajatorul său, pentru că, în cazul în care la inspecţia fiscală se constată diferenţe între sumele existente în casa de bani şi cele înregistrate pe casa de marcat fiscală, angajatorul va plăti amenda”, au declarat surse din rândul inspectorilor, precizând că se aşteaptă să fie elaborate curând şi normele metodologice.
*”Legea bacșișului” este funcțională doar odată cu intrarea în vigoare a utilizării Registrului
Intrată de curând în vigoare, „legea bacşişului” nu este complet funcţională până la intrarea în vigoare a ordinului pentru aprobarea modelului şi conţinutului registrului de bani personali, precum şi a procedurii de înregistrare a acestuia la organul fiscal.
În urmă cu două săptămâni, cu ocazia discuţiilor purtate în Guvern pe tema „legii bacşişului”, ministrul Teodorovici spunea că „diferenţa între serviciul prestat şi dorinţa clientului de a da bani în plus pentru serviciile prestate se bate pe bon fiscal separat şi se impozitează cu 16%. (…) Suma respectivă rămâne la dispoziţia angajatorului, care poate dispune păstrarea ei şi suportarea unor costuri sau să fie distribuită către angajaţi pentru a-i stimula”.
Alte elemente de ordin tehnic cuprinse în ordonanţă sunt legate de sancţiunile ce pot fi aplicate în cazul diferenţelor dintre sumele găsite în casă şi cele declarate.
Astfel, dacă sumele înregistrate la momentul efectuării controlului sunt de până în 300 de lei, inclusiv, dar nu mai mult de 3% din valoarea înregistrată în casa de marcat, la ora controlului, se lasă cu un avertisment, nu se mai suspendă activitatea acelui agent economic.
Surse: hotnews.ro; cotidianul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț prelungire apeluri de selecție proiecte măsurile: M1/6B, M2/2A, M3/6A EURI, M3/6A FEADR, M6/3A
Anunț prelungire apeluri de selecție GRUPUL DE ACŢIUNE LOCALĂ ASOCIAŢIA ŢARA SECAŞELOR ALBA-SIBIU anunță public prelungirea sesiunilor de cereri de proiecte LEADER aferentă măsurilor: I.MĂSURA M1/6B-,,Dezvoltarea si modernizarea satelor din microregiunea Ţara Secașelor” Număr de referință al sesiunii cererii de proiecte: M19.2-M1/6B-07/18.10.2024-31.10.2024 Data limita pentru depunerea proiectelor: 27 noiembrie 2024. II.MĂSURA M2/2A – ,,Soluţii inovative […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan