E.ON România: În mai puţin de 3 săptămâni, românii au făcut peste 100.000 de fapte bune
„Dăruieşte lumină”, una dintre cele mai mari campanii de social media derulate de E.ON România, s-a încheiat cu succes, sâmbătă, 25 aprilie, când au fost donați ultimii din cei 100.000 kWh oferiți de companie spre beneficiul unui număr de 12 instituţii – spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni din 10 județe.
Derulat în perioada 6-25 aprilie prin intermediul platformei online www.daruiestelumina.ro, proiectul a urmărit mobilizarea românilor pentru susţinerea a 12 instituţii, aceştia fiind chemaţi să decidă, în urma votului exprimat pe platforma online, dar și pe pagina de Facebook a campaniei, destinatarii celor 100.000 kWh.
„În fiecare an dezvoltăm şi susţinem numeroase proiecte de responsabilitate socială, mai ales din zona sănătăţii, educaţiei, sportului sau siguranţei, prin care dorim să venim în sprijinul comunităţilor din care facem parte. De această dată am ales să o facem diferit, pentru că am vrut să arătăm că gesturi aparent mici, cum este cel de a dona un kWh cu un simplu click, duc la fapte mari, care pot schimba în bine viața unor oameni. A fost un exercițiu de solidaritate care ne-a reușit și pentru asta doresc să mulțumesc tuturor celor care au votat și ne-au susținut în acest demers”, a declarat Frank Hajdinjak, Director General al E.ON România.
Beneficiarii au fost grupați în patru categorii, iar kilowații au mers către aceștia cu fiecare click primit din partea vizitatorilor. Toți cei care au votat au avut posibilitatea de a-și îndemna prietenii de pe Facebook să doneze și ei kilowați instituției sociale care le-a atras atenția cel mai mult.
Campania nu a presupus niciun cost pentru cel care a dăruit mai departe. Toți cei 100.000 de kWh au fost donați de E.ON Energie România, kilowaţii primiți din partea votanţilor urmând să fie scăzuți din factura de energie electrică sau gaze naturale a beneficiarilor.
*Rezultate campanie „Dăruieşte lumină”:
– Spitale – 24.754 kWh
– Şcoli – 31.885 kWh
– Centre copii – 34.519 kWh
– Case bătrâni – 9.045 kWh
Spitale:
– Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae”, Neamţ, jud. Neamţ – 7.830 kWh
– Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu, Oţelu Roşu, jud. Caraş-Severin – 7.952 kWh
– Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, Zalău, jud. Sălaj – 8.972 kWh
Şcoli:
– Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum”, Sibiu, jud. Sibiu – 7.722 kWh
– Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Miercurea Ciuc, jud. Harghita – 7.773 kWh
– Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere, Cluj Napoca, jud. Cluj – 8.068 kWh
– Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, Carei, jud. Satu Mare – 8.322 kWh
Centre copii:
– Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora”, Reşiţa, jud. Caraş-Severin – 7.879 kWh
– Asociaţia „Steps of Hope”, Daia, jud. Sibiu – 8.029 kWh
– Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, nr.2, Comăneşti, jud. Bacău – 8.186 kWh
– Centrul de Pedagogie Curativă Simeria, Simeria Veche, jud. Hunedoara – 10.425 kWh
Case bătrâni:
– Căminul de Bătrâni „Sf. Constantin şi Elena”, Iaşi, jud. Iaşi – 9.045 kWh
Mesajele campaniei au fost distribuite în social media de un număr impresionant de bloggeri și persoane publice, vedete și activiști civici. Între ei: Andi Moisescu, Teo Trandafir, Irina Binder, Amalia Enache, Gheorghe Hagi, Paula Chirilă, Andrei Gheorghe, Andra și Cătălin Măruță, Ana Morodan și Tony Poptămaş.
De asemenea, au scris despre acest proiect Vlad Petreanu, Moise Guran și echipa de la Biziday, Cristian China Birta, Hotnews și pagina de Facebook a Știrilor ProTV. Din păcate nu putem să îi menționăm aici pe toți cei care au crezut în acest proiect și l-au susţinut, însă le mulțumim în egală măsură. Cu toții au demonstrat că românii sunt responsabili, solidari și se pot mobiliza pentru a face lucruri bune. Și că, puțin adunat cu puțin, a însemnat până la urmă 100.000 kWh de căldură și lumină care au ajuns la cei în nevoie în mai puțin de trei săptămâni.
Și datorită tuturor celor care au susținut această campanie, oamenii au aflat că poți dărui lumina și la propriu. Clip-ul campaniei difuzat în social media chiar în ziua de Paști a avut 450.000 de vizualizări și peste 6.000 de distribuiri.
Cea mai bună zi a campaniei a fost prima zi de după Paști, cu un reach de 250.000 de oameni. Ziua de Paști a fost și ea aproape, cu 232.000 de internauți.
Campania „Dăruieşte lumină” face parte dintr-o serie de proiecte şi acţiuni programate pentru 2015, an în care compania E.ON România marchează 10 ani de prezenţă pe piaţa de energie locală.
Departament Comunicare Corporatistă E.ON România
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan