(P) Ambient a acordat aproximativ 700 de premii în valoare de 11.100 euro înainte de Paşte
Ambient, reţeaua naţională de bricolaj 100% românească şi-a premiat meșterii cu câteva zile înainte de Paşte prin Tombola Meșterului Ambient dedicată exclusiv lor. În competiţia care are o tradiţie de 6 ani s-au înscris aproximativ 4500 participanţi care s-au luptat pentru marele premiu al concursului – un autoturism Dacia Dokker Van 1.6, în valoare de 8.600 de euro.
Competitia a început pe 23 februarie, s-a desfasurat în 13 magazine şi depozite Ambient din marile oraşe printre care Sibiu, Târgu – Mureş, Cluj, Bistriţa şi Alba Iulia, s-a încheiat pe 5 aprilie şi s-a adresat tuturor meşterilor Ambient înscrişi în programul „Meşterul Casei Tale”.
Marele premiu a fost câştigat de Suciu Zoltan Janos din Târgu – Mureş.
„Am participat până acum şi la celelalte tombole dar nu am sperat niciodată să câştig premiul cel mare. Aveam nevoie de o maşină nouă pentru a-mi face mai bine treaba şi pentru a ajunge cât mai repede la clienţi. Mulţumesc, Ambient pentru sprijinul oferit în ultimii ani şi pentru premiul oferit azi!”, a declarat Suciu Zoltan Janos câştigătorul marelui premiu.
700 premii au fost oferite celorlalţi meşteri, ca recompensă pentru colaborarea lor cu Ambient, precum: echipamente de lucru şi vouchere în valoare de 50 lei pe care le pot folosi la achiziţionarea de produse specifice meseriei. 32 dintre ei au căştigat şi câte un miel pentru masa de Paşte.
“Continuăm o tradiţie începută acum 6 ani în ceea ce priveşte susţinerea meseriaşilor. Prin programul „Meşterul Casei Tale” şi prin organizarea celor trei tombole anuale, Ambient îşi propune să continue suţinerea comunităţilor unde îşi desfăşoară activitatea şi a partenerilor săi fideli. Ne bucurăm că putem recompensa colaborarea excelentă pe care o avem de mulţi ani cu meşterii înscrişi în programul Ambient”, a declarat Alin Voicu, Director Comercial Ambient. Tombola Meşterului Ambient a fost organizată în parteneriat cu: Ceresit, Egger, Italia Star, Rigips, Tondach şi Weber. Furnizorii au oferit premii speciale pentru cei mai harnici meşteri.
*Despre Ambient:
Compania Ambient a fost înfiinţată în 1993 în Sibiu de către omul de afaceri Ioan Ciolan şi a rămas cu capital 100% românesc până în prezent. Ambient a lansat primul DIY din România în aprilie 2002, la Sibiu. Pentru familiile care construiesc sau renovează, Ambeint oferă consiliere clienţilor prin Programul AMBIENT TOTAL, care totalizează peste 100.000 de proiecte de construcţie şi renovare. În prezent, reţeaua are 13 centre comerciale şi platforme logistice. Ambient are peste 3.000 de constructori parteneri şi a dezvoltat cel mai mare program de fidelitate din industrie – Card Bonus – care are în prezent peste 200.000 de posesori. Ambient comunică constant cu clienţii săi în mediul online prin intermediul site-ului www.ambient.ro şi pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/ambient.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor
Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor Vinerea Mare, numită și Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ultima zi de post din Postul Mare, fiind ultima zi de vineri înaintea Paștelui. Este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 11 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi