Senatul a adoptat legea alegerilor locale: Președinții CJ ar urma să fie aleși din rândul consilierilor; primarii, într-un singur tur
Senatul a adoptat legea alegerilor locale cu 114 voturi ”pentru” și trei voturi ”împotrivă” – primarii ar urma să fie aleși într-un singur tur, în timp ce preşedinţii de Consilii Judeţene ar urma să fie aleşi din rândul consilierilor judeţeni – potrivit noilor prevederi.
Noua lege a alegerilor locale a trecut de prima Cameră sesizată, fiind adoptată de Senat cu majoritate largă de voturi.
Proiectul de lege a fost iniţiat de comisia specială de Cod Electoral şi prevede, printre altele, faptul că primarii vor fi aleşi la fel ca înainte, într-un singur tur de scrutin, în timp ce preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi aleşi prin vot indirect, din rândul consilierilor judeţeni.
În plus, o altă modificare importantă adusă de noua lege a alegerilor locale este şi faptul că şeful de CJ va putea fi revocat cu votul a două treimi din numărul consilierilor judeţeni.
La dezbaterile din plenul Senatului, liberalii au propus, din nou, alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi alegerea preşedintelui de CJ prin vot direct, tot în două tururi de scrutin, însă amendamentele au picat la vot.
Reprezentanţii UDMR au propus ca pragul electoral să scadă de la 5% la 3%, însă şi acest amendament a fost respins.
Pentru a se aplica la următoarele alegeri locale, din iunie 2016, noua lege a administraţiei publice locale ar trebui adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte până în mai-iunie 2015. Conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 682/2012, orice lege care vizează alegerile trebuie modificată cu maximum un an înainte.
Sursa Gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale