Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Federația Agrostar avertizează: ”60% din fermele de vaci din țară vor dispărea la eliminarea cotei de lapte, de la 1 aprilie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Federația Agrostar estimează că eliminarea cotei de lapte la nivelul UE de la 1 aprilie ar putea duce la dispariția a 60% din fermele de vaci din România.

Se dorește distrugerea fermierilor români. De mai mulți ani cerem măsuri și nu s-a făcut absolut nimic. Marii procesatori deja anunță fermierii că nu le mai cumpără laptele sau reduc prețul astfel încât producătorul să nu își acopere cheltuielile„, a declarat, pentru AGERPRES președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine, vicepreședinte al federației Agrostar, Ștefan Muscă.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

El a precizat că se dorește falimentarea producătorilor români aducând lapte mai ieftin din afară, pentru că în celelalte state membre UE subvențiile sunt mult mai mari decât în România și se dau și la timp.

După ce fermierii români vor dispărea, vor dubla prețul și vom fi obligați să cumpărăm, nu vom mai avea de ales. La noi în țară nu avem unde să ne vindem marfa, degeaba producem. Nu avem loc în piețe, nu avem loc în supermarketuri și hipermarketuri„, a precizat Muscă.

Federația a înaintat recent Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o adresă în care cere rezolvarea urgentă a mai multor probleme din sectorul agricol, printre care și găsirea unor soluții pentru producătorii români de lapte de vacă. Printre propunerile Agrostar se numără sprijinul pentru înființarea unor microîntreprinderi locale de prelucrare a laptelui, stimularea asocierii fermierilor, posibilitatea de a-și desface marfa prin intermediul piețelor volante.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate Motto: „Anii mei cei tineri, ani luminați de slavă… și credință” (Serghei Esenin) Orice întâlnire cu părintele Mitrofan este o adevărată lecție de credință și istorie. Îl găsim acum în casa familiei Manciulea, azi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea