VIDEO: eveniment caritabil la Cluj, pentru copiii de la Centrul „Sf. Veronica” Dumbrava
Intraţi de câteva săptămâni în atenţia reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba, copiii de la Centrul Social „Sf. Veronica” Dumbrava vor avea parte de un eveniment de seamă la Cluj-Napoca. Graţie programului de responsabilitate socială „Fotbal pentru suflet. Familie prin Fotbal”, micuţii defavorizaţi de soartă se vor afla în prim-planul zilei de sâmbătă 30 mai. Va fi o acţiune spectaculoasă, ce va dura în jur de 5 ore, un eveniment caritabil ce include foşti jucători de la „U” Cluj, CFR Cluj şi echipa naţională a României, din perioada „Generaţiei de Aur”. Programul concret urmează să fie stabilit în zilele următoare, iar Federaţia Română de Fotbal este interesată să extindă la nivelul întregii ţări respectivul program, prin care fotbalul aduce bucurii celor vitregiţi.
*Întâlnire cu Ovidiu Maier!
„Dacă vom reuşi să punem în practică ceea ce ne dorim, va fi o zi specială pentru copiii de la Dumbrava”, a menţionat ieri Sorin Corpodean, preşedintele AJF Alba, în cadrul unei conferinţe de presă. Până atunci însă, întâlnirile săptămânale ale ţâncilor cu reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba vor continua. La respectivele întrevederi de suflet vor fi invitaţi şi foşti jucători ai „şepcilor roşii”, dar şi alte nume de legendă ale fotbalul din Alba. Primul care va participa la o asemenea întânire va fi Ovidiu Maier, renumit în Ardeal pentru calităţile sale de virtuoz al balonului, „Motanul” încântând de-a lungul carierei suporterii din această parte de ţară, din Ocna Mureş, Tg. Mureş, Sibiu, Cluj-Napoca, Bistriţa, Zlatna sau Alba Iulia. Ajuns la 44 de ani, Ovidiu Maier mai joacă de plăcere, în Liga a 5-a, la Viitorul Vama Seacă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan