230 de ani de la tragicul eveniment de pe Dealul Furcilor. Martiriul lui Horea şi Cloşca

„N-am nevoie de mila împărătească!”
(Din depoziţia lui Alexandru Chendi, ianuarie 1785)

În dimineaţa zilei de 28 februarie 1785, pe la ora 9,00, un impresionant convoi militar şi civil ieşea pe poarta „Sfântul Mihail” din cetatea Alba Iulia, pentru a escorta pe Horea şi Cloşca la supliciul de pe „Dealul Furcilor”, locul tradiţional de execuţie al oraşului pentru condamnaţii la moarte începând din secolul al XVIII-a.
Prin acest act împăratul Iosif al II-lea şi autorităţile nobiliare ale Principatului Transilvania sperau să înfrângă ultima rezistenţă a răscoalei iobăgimii române din 1784. Mai mult, prin execuţia în chip spectaculos a căpitanilor răscoalei, s-a urmărit o intimidare directă a masei ţărăneşti. Ca atare, prin forma de execuţie, frângerea corpurilor vii ale condamnaţilor cu roata; locul ales, într-un centru important din Transilvania – Alba Iulia; participarea obligatorie a unui impresionant număr de ţărani din peste 400 de sate, din cele patru comitate unde s-a desfăşurat răscoala, împăratul a urmărit să exercite o presiune psihologică şi morală nu numai asupra iobagilor români din Transilvania, ci şi asupra întregii mase ţărăneşti din imperiu.

Citeşte şi: Procesul şi martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan de pe Dealul Furcilor. Horea, principala personalitate a Răscoalei de la 1784 – 1785

Horea şi Cloşca n-au fost condamnaţi în urma unui proces legal; soarta lor a fost hotărâtă încă din 10 ianuarie 1785 de împăratul Iosif al II-lea într-o scrisoare personală adresată contelui Iankovich, delegat cu investigarea şi lichidarea răscoalei din Transilvania. Împăratul, deşi cunoştea bine situaţia socială deosebit de grea a iobăgimii române, a fost preocupat să limiteze excesele nobilimii în tentativa de a se răzbuna pe iobagii români participanţi la răscoală. În schimb, a sacrificat în chipul cel mai tragic pe căpitanii răscoalei: „ca să dea un exemplu răsunător, ei să fie purtaţi prin locurile unde au comis cele mai mari ticăloşii… apoi să fie executaţi în chip spectaculos, într-o localitate importantă, unde să se poată strânge câţi mai mulţi supuşi şi unde se găsesc cele mai înfierbântate capete. Această execuţie trebuie să se facă sub autoritatea Comisiei, ca supuşii să vadă şi să fie pentru ei limpede că aceasta este hotărâta mea voinţă, iar nu numai a guberniului sau dregătorilor comitatului”.

Execuţia lui Horea şi Cloşca nu şi-a atins scopul propus de împărat. Participanţii, în majoritate ţărani obligaţi să asiste la ea, câte trei bătrâni şi trei tineri din fiecare sat, au fost de faţă după informaţiile contemporane între 3.000 – 6.000 de oameni, nu ne-au lăsat mărturii că acest fenomen ar fi avut un ecou în rândurile lor. Dimpotrivă, presa vremii şi mari personalităţi europene cu vederi democratice au apărat pe Horea şi Cloşca, considerându-i martiri şi eroi sacrificaţi pe altarul jertfelor supreme pentru cauza nobilă a eliberării sociale şi naţionale a românilor.
Însuşi împăratul a fost impresionat de acest supliciu şi în 1785 a ordonat iradierea din Codul Therezian a celei mai oribile pedepse medievale (zdrobirea condamnaţilor cu roata), comutând-o în condamnare la galere.
Multe personalităţi ale epocii au considerat pedeapsa oribilă dată pentru Horea şi Cloşca ca fiind în neconcordanţă cu secolul „luminilor”, cum de altfel a fost numit secolul al XVIII-lea. În Europa, ea a fost aplicată ultima dată la Alba Iulia, în 1785, fiind menită să frângă trupurile eroilor noştri, marcând trecerea de la evul mediu la epoca modernă.

Prin sacrificiul lor, opinia publică europeană a luat cunoştinţă cu mare interes de existenţa în Transilvania, a unui neam nobil de origine romană, poporul român. Acest popor era în acelaşi timp cel mai vechi, cel mai numeros, cel care purta pe umerii lui sarcinile publice şi lupta în conformitate cu principiile dreptului natural pentru a avea drept egal de a participa la cârmuirea acestei ţări prin reprezentanţi aleşi în raport cu numărul indivizilor ce o compun.
În planul istoriei naţionale, răscoala şi execuţia lui Horea şi Cloşca de acum 230 ani a reliefat cu pregnanţă existenţa unei conştiinţe naţionale a românilor din Transilvania până la nivelul ţărănimii. Această realitate incontestabilă a fost materializată la numai şapte ani de la răscoală, în primul program de luptă naţională şi socială a românilor din Transilvania, cunoscut sub numele de „Supplex Libellus Valachorum”, din 1791.
Sacrificiul de pe „Dealul Furcilor”, din februarie 1785, a celor trei căpitani ai răscoalei, Horea, Cloşca şi Crişan, a înnobilat sufletele şi a călăuzit generaţiile de luptători români pentru cauza naţională până la realizarea deplină a idealurilor lor prin Unirea cea Mare de la 1918.
Nouă ne rămâne obligaţia sfântă să-i venerăm pe aceşti eroi, să le continuăm crezul și să-i aşezăm în pantheonul naţiunii române.

Prof. dr. Gheorghe ANGHEL, Alba Iulia

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI