FOTO| Șase școli din Alba au primit materiale didactice pentru orele de șah, în prezența Președintelui Federației Române
Președintele Federației Române de Șah, Sorin Avram Iacoban, a fost prezent vineri, la Școala Generală ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia pentru o acțiune de promovare a introducerii șahului ca disciplina școlară în cadrul programului național “Educație prin șah in învățământul preuniversitar” derulat in comun de F.R.Sah si Ministerul Educatiei Nationale.
Prima parte a acțiunii s-a derulat într-o sală de clasă primară, unde președintele Federației a spus: ”Sperăm că această inițiativă nu va rămâne fără urmări în ceea ce privește performanța. Alba Iulia este orașul performerilor în șah. Sperăm ca cel puțin unul dintre cei patru să fie component al echipei naționale în perioada următoare. Ei sunt în atenția noastră și îi vom sprijini în continuare. Sperăm să iubiți șahul, să vă placă, nu este un sport care să aibă nevoie de o sală de sport ci doar de doi copii inteligenți”.
Reprezentanți ai celor 6 școli din Alba, incluse în program, au primit materiale șahiste. Este vorba despre Școala gimnazială “Ion Agarbiceanu” Alba Iulia, Scoala gimnaziala “Ioan Cotrus” Cergau Mare, Scoala gimnaziala Petresti, Scoala gimnaziala”Dr.Petru Span” Lupsa, Colegiul National “Titu Maiorescu” Aiud si Liceul “Dr.Lazar Chirila” Baia de Aries.
La eveniment au participat și cei mai buni elevi șahiști din Alba Iulia: Mihnea Costachi (Colegiul National “H.C.C” Alba Iulia – medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de juniori, campion european de juniori si multiplu campion national de juniori), George Ileana (Scoala gimnaziala “Avram Iancu” Alba Iulia – campion mondial scolar si campion national scolar), Adrian Secheres (Colegiul National “H.C.C” Alba Iulia – multiplu campion national de juniori si campion national scolar) si Radu Tampea (Scoala gimnaziala “Mihai Eminescu” Alba Iulia – campion national de juniori si campion national scolar). Alături de ei au fost prezenți și inspectorul general școlar, Dorin Sandea si inspectorul scolar, Stefan Bardi, viceprimarul Dorin Serdean, precum și Marius Ceteras din partea Asociatiei Judetene de Sah Alba.
Fostul ministru al Educației, Remus Pricopie a aprobat în primăvară, prin ordin de ministru, Programele şcolare pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu.
Potrivit MEN, în cadrul programului, elevii au ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnele convenţionale utilizate în partida de şah. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii de joc, calculul unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.
[nggallery id=14]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun