Rămâi conectat
MA-RA-MU

Editorial

Valoarea sacrificiului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Anul acesta am avut „şansa” da a mă documenta chiar în interiorul sistemului medical românesc, din pricina unei pneumonii şi a unor salturi inexplicabile pe care le făcea aparatul meu sentimentalo-cardiac. Astfel, am avut ocazia (sper, irepetabilă) de a trece prin trei secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţe din Alba Iulia: secţia de boli infecţioase (un fel de cenuşăreasă a sistemului), secţia UPU (Unitatea Primire Urgenţe), care în ciuda volumului titanic de muncă (între 200 şi 400 de consultaţii într-un singur weekend) funcţionează la parametri de maxim profesionalism, şi prin secţia de cardiologie. Ei bine, despre aceasta din urmă vreau să vă vorbesc, pentru că această secţie are un climat ambiental care ar trebui să fie un exemplu pentru societatea românească, în contextul crizei economice şi morale pe care o traversează ţara. Acolo, sub mâna de fier (înmănuşată în catifea) a şefului de secţie, dr. Mircea Rău, atmosfera este una laborioasă, optimistă şi (aşa cum nu am văzut nici în clinicile universitare, de prestigiu), una de mare respect faţă de pacienţi. Acolo politeţea este o regulă respectată cu stricteţe, o regulă de conduită care e impusă de medici (dr. Mircea şi Marcela Rău, dr. Anca Şuteu ş.a.), implementată de asistente, în frunte cu straşnica asistentă şefă, şi urmată  întrutotul de cadrele medii, infirmiere şi femei de serviciu. Acolo, unde inima pacienţilor stă adesea într-un fir de aţă, unde azi stai de vorbă cu vecinul de salon iar a doua zi auzi că e la morgă, ei bine, acolo nu se aude vorbă răstită, acolo nu se aude troncănit de vase şi de alte recipiente de uz spitalicesc, acolo nu auzi femeile de serviciu strigând de la un capăt la altul al coridorului: „Tu, Leană, vezi că tră’ să iei plosca lu’ ăla din salonu’ tri!” Medicii de acolo, ca şi cei din alte secţii, precum şi asistentele şi restul personalului, trec prin perioada de criză cu demnitate, înţelegând că şi pacienţii trec asemenea lor. Şi, dacă uneori nu au cum să-i ajute cum ar trebui, din pricina lipsurilor materiale, îi ajută măcar cu politeţea şi respectul datorat fiinţei umane. Iar asta îmi aduce aminte de Neagu Djuvara, os nobil, care în timp ce se afla în puşcărie pe motive politice afişa la rever o cârpă murdară, ca să facă astfel distincţia simbolică între torţionarii abrutizaţi şi ei, mucenicii plini de nobleţe, care se chinuiau sub lanţuri…
În întreaga perioadă a spitalizării mele la secţia de cardiologie, primind ştiri şi ziare din afară, făceam comparaţia între climatul simplu, plin de lipsuri dar demn, din spital, şi „bordeiul ţigănesc” al Parlamentului României, un bordei unde piranda şi gigălăul ei se porcăiesc şi se bat ca chiorii, beţi şi nemunciţi de responsabilităţile serviciului aducător de venituri, în timp ce puradeii urlă de foame şi de spaimă (ei fiind, de fapt, cu alocaţiile lor, cei ce „ţin casa”). Peste ei bordeiul se prăbuşeşte, ăia mici care ar merita o soartă mai bună plâng, dar lor nu le pasă. Priviţi Parlamentul României, Executivul şi Justiţia, în frunte cu Curtea Constituţională, precum şi alte instituţii ale statului nostru „rromân” şi îmi veţi da dreptate. Dar ceea ce m-a impresionat mai mult a fost o discuţie pe care am purtat-o cu dr. Micea Rău. Medicamentele pe care am fost nevoit să le iau timp de o lună de zile m-au costat 600 de RON. Deci atât cât nu au întreaga pensie mulţi bătrâni necăjiţi. Iar dr, Rău mi-a povestit că a avut acolo internată o bătrânică, în stare destul de gravă, pe care a întrebat-o cum se va descurca să-şi cumpere medicamentele, dacă i se ciunteşte pensia? „Măcar de s-ar aşeza ţara…”, a răspuns bătrânica. Tulburător. Adică ea, femeia simplă, căreia nu-i ajung nici banii de medicamente, mănâncă pâine goală şi bea apă de la robinet, înţelege valoarea sacrificiului. Pe când ceilalţi, cei din „bordeiul ţigănesc” instituţional şi bugetar nu-l înţeleg! Asta pentru că ei, fraţilor, nu înţeleg nici sacrificiul lui Iisus Hristos, deoarece singura lor religie este banul, portofoliile, stipendiile, afacerile, poziţia, puterea, raptul…  Lor le recomand să citească, dacă mai ştiu, despre „baba murdară pe picioare care se roagă la Maica Domnului”, pe care a omagiat-o Petre Ţuţea, un alt român nobiliar în dimensiunea sa intelectuală, care şi-a purtat lanţurile cu demnitate.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea