Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Primarul Mircea Hava pleacă în Elveția. Va participa la o întâlnire din cadrul proiectului CityLogo

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

O delegație condusă de primarul Mircea Hava, se va deplasa la Zurich, Elveția, unde va participa, în perioada 19-25 ianuarie a.c., la o întâlnire în cadrul proiectului „INNOVATIVE PLACE-BRAND MANAGEMENT” – CityLogo, în care Primăria și Consiliul Local Alba Iulia sunt parteneri ai unui consorțiu transnațional, coordonat de Municipalitatea Utrecht – Olanda.

sedinta CL la primarieObiectivul general al proiectului este dedicat creării unei rețele transnaționale de promovare a dezvoltării locale folosind instrumente inovatoare de marketing, cu scopul de a crește vizibilitatea la nivel european a potențialului turistico-economic și de a promova o mai bună poziționare a acestora în spațiul post-crizei economice. Deplasarea la Zurich, în Elveția, reprezintă una din activitățile proiectului, asumate în cadrul consorțiului de parteneri”, explică reprezentanții administrației locale.

Delegația din Alba Iulia se va întâlni cu reprezentanți ai Primăriei Zurich și cu manageri ai unor companii de turism din Elveția.

Deplasarea a fost aprobată joi, în ședința extraordinară a CL Alba Iulia, după ce aleșii locali au fost informați că toate cheltuielile necesare se vor deconta conform cererii de finanțare aprobate de finanțator și a bugetului aprobat al proiectului, cu sumele destinate deplasărilor internaționale, în condițiile rampursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din bugetul aprobat pentru programul european The Urban Development Network Programme URBACT II 2007-2013.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea