A doua ediție a competiției atletice „ALBA IULIA CITY RACE” este programată pentru luna martie 2015
După succesul înregistrat anul acesta, când la startul primei ediție a competiției s-au aliniat aproximativ 600 de participanți, Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia și Asociația nonprofit Sport La Orice Vârstă organizează, în data de 14 martie 2015, cea de-a doua ediție a competiției atletice „ALBA IULIA CITY RACE”, eveniment sportiv care îi va alinia la start pe cei mai buni atleți ai momentului din România, o serie de alergători de certă valoare din străinătate dar și un număr important de alergători amatori.
Probele din cadrul competiției, la care sunt așteptați peste 800 de participanți, vor fi aceleași ca și la prima ediție, astfel încât să fie accesibile oricărui doritor de mișcare în aer liber, una dintre curse fiind special dedicată copiilor: SEMIMARATON – pe distanța de 21 km cu o diferență de nivel de 700 m; CROS – pe distanța de 10 km cu o diferență de nivel de 300 m; KIDS RACE – destinată copiilor pe distanța de 2,6 km (în interiorul șanțurilor cetății)
”Startul înscrierilor pentru această competiție s-a dat în urmă cu câteva zile, iar cei peste 100 de participanți deja înscriși până la acest moment, ne fac încrezători că „ALBA IULIA CITY RACE” devine, de la o ediție la alta, un punct de reper tot mai important pe harta competițiilor atletice de mare valoare din România. De asemenea premiile substanțiale puse în joc de către organizatori constituie un stimulent important pentru sportivii de valoare. Toate detaliile despre această competiție le găsiți pe noul site oficial al competiției, http://facebook.us9.list-manage2.com/track/click?u=dad3c220f35450b65c956a001&id=f2107162b2&e=f4103b448e sau pe pagina de Facebook http://facebook.us9.list-manage2.com/track/click?u=dad3c220f35450b65c956a001&id=582731e2b9&e=f4103b448e”, transmit organizatorii.
După ce prima ediție a fost promovată de către Ana Maria BRÂNZĂ, cea mai bună spadasină din lume în anul 2013, ambasadorul ediției cu numărul doi a fost desemnat Marian Oprea, declarat cel mai bun atlet român în 2013, vicecampion olimpic în proba de triplu salt.
Prima ediție a “Alba Iulia City Race” a fost o manifestare sportivă de amploare care, prin numărul participanților și prin ecourile pe care le-a generat în mediul sportiv, profesionist și amator din România și din străinătate, precum și în mass-media, a contribuit semnificativ la promovarea ideii de viață sănătoasă prin practicarea sportului și a făcut cunoscute frumusețile și potențialul turistic al Cetății Alba Carolina și ale județului Alba.
Succesul înregistrat a făcut ca cel mai mare lanț de magazine cu articole sportive din lume (5000 de magazine în peste 35 de țări) INTERSPORT să se alăture ca sponsor sportiv principal al competiției.
”Suntem convinși că și companiile cu renume din județul Alba ni se vor alătura ca parteneri în acest ambițios proiect. Și fiindcă ne aflăm în pragul de Sărbătorilor de Iarnă, dorim tuturor colaboratorilor noștri și iubitorilor de sport din întreaga țară, SĂRBĂTORI FERICITE și un AN NOU 2015 PLIN DE ÎMPLINIRI”, transmite echipa de organizare a competiției atletice „ALBA IULIA CITY RACE”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii