Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

Olimpia Braşov – CSU Alba Iulia 65-85 *A 12-a victorie stagională în meciul finalului de sezon

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia-Spisska Nova Ves5CSU Alba Iulia a câştigat ultima partidă din acest an, în deplasare cu Olimpia Braşov, scor 85-65 (29-20, 15-19, 18-10, 23-16), meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naţionale de baschet feminin.

Partida nu a fost simplă, precum părea inițial, cel puțin în prima sa parte, studentele conducând la pauza mare la numai 5 puncte diferență 44-39. În sfertul al treilea însă, elevele lui Miroslav Popov s-au distanțat decisiv și înaintea ultimelor 10 minute avantajul era unul liniștitor, 62-49. A fost, până la urmă, așa cum se anticipa, un nou succes împotriva Olimpiei Brașov, al 14-lea, din tot atâtea jocuri disputate.

Formaţia din Cetatea Marii Uniri încheie anul 2014 pe locul al treilea pe prima scenă, cu 27 de puncte, survenite din 12 victorii şi 3 înfrângeri, la egalitate cu ICIM Arad.

„‘În final am reușit o victorie lejeră, dar nu a fost chiar ușor, chiar dacă am preluat conducerea cu câteva puncte chiar de la debut și în cea mai mare parte a partidei am făcut un joc bun. Am avut și momente mai puțin bune, în care am ratat nepermis, chiar de sub panou, însă am și înscris de câteva ori surprinzător de la 3 puncte. Sunt foarte mulțumit că toate jucătoarele au arătat astăzi mare dorință de victorie și de asemenea, sunt foarte fericit că jucătoarele introduse din postura de rezerve au făcut o figură foarte frumoasă. Mă bucur că am reușit să terminăm anul în primele patru echipe din campionat, acolo cred că ne și este locul, sunt mulțumit de ceea ce s-a reușit în această primă parte a sezonului și sper să continuăm la fel de bine și în anul următor”, a precizat antrenorul Miroslav Popov.

Urmează vacanţa, primul joc fiind programat în 7 ianuarie 2015, acasă, cu Universitatea Cluj.

*Agunbiade și Kuster – câte un „double-double”!

În acest sezon, studentele lui Miroslav Popov s-au întrecut în “double-double”, în total echipierele de la CSU adunând 17 asemenea reușite. Wumi Agunbiade și Jessica Kuster au bifat la Brașov o astfel de realizare. În ierarhia albaiuliană, Kuster are 8 „double-double”, fiind urmată de colega sa Agunbiade, cu 7. Au mai punctat Valencia McFarland şi L’Oreal Joy Price – câte un „double-double”

Pentru CSU Alba Iulia au înscris: Jessica Kuster –  21 (și 13 recuperări), Wumi Agunbiade – 18 puncte (și 11 recuperări),  L’Oreal Price –  15,  Dora Ardelean – 9, Marta Fodor – 8, Valencia McFarland – 8, Milica Deura – 6.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea