Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Elevii ar putea învăţa cum se face resuscitarea cardiorespiratorie în cadrul săptămânii ”Școala Altfel”

Ziarul Unirea

Publicat

în

În cadrul unui program realizat de Societatea Română de Cardiologie (SRC), în colaborare cu medicina de urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale, elevii ar putea învăța la școală cum se face resuscitarea cardiorespiratorie din 2015.

Scoala Altfel001Preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu, a precizat, joi, că ar fi necesare, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doar două ore de curs de resuscitare pe an, la care să fie predate noţiunile de bază.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, acest curs ar putea fi implementat în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”.

Declaraţiile au fost făcute la anunţarea proiectelor SRC pentru următorii trei ani, acestea urmând să aibă ca obiectiv prioritar prevenirea bolilor cardiovasculare.

„Strategia noastră pentru următorii trei ani va fi de tip cardiologie aplicată, prin aceasta înţelegându-se implicarea activă a Societăţii de Cardiologie în deciziile de politică sanitară dedicate ameliorării stării de sănătate cardiovasculară a populaţiei”, a precizat dr. Tatu-Chiţoiu.

Astfel, la iniţiativa SRC, de la 1 ianuarie 2015 va fi activă o aplicaţie online de autodiagnostic al hipertensiunii arteriale. „Utilizând această aplicaţie, oricine va putea să înveţe să îşi măsoare singur tensiune arterială, fără a fi nevoie să apeleze la cadrele medicale”, au spus cei de la SRC despre unul dintre proiecte.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea