Fiul unui fost deputat condamnat de instanţele din Alba la 25 de ani închisoare pentru că şi-a omorât soţia
Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat într-unul dintre cele mai mediatizate dosare de crimă din România. Instanţa albaiuliană a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Alexandru Radu împotriva sentinţei penale din 1 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba în acest dosar şi a menţinut astfel condamnarea pronunţată de instanţa de fond de 25 de ani închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav asupra soţiei însărcinate.
Alexandru Radu, fiul unui fost deputat, acuzat că în vara lui 2002 şi-a ucis soţia, fiica viceprimarului din Eforie Sud, a fost condamnat de Tribunalul Alba la 25 de ani de închisoare şi 10 ani interzicerea unor drepturi. În noaptea de 11 spre 12 august 2002, Cristina Radu, de 24 de ani, însărcinată în două luni, a fost găsită moartă într-o pensiune din Eforie Sud, proprietatea sa. Soţul victimei, Alexandru Radu, fiul unui fost deputat în trei legislaturi, a fost principalul suspect în acest omor, el fiind arestat preventiv în perioada 12 august 2002-18 septembrie 2003. Tânărul a fost eliberat după ce, în septembrie 2003, Tribunalul Alba, unde fusese strămutat procesul, l-a achitat. După ce sentinţa a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 2005 instanţa supremă a dispus refacerea urmăririi penale de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În noiembrie 2007 dosarul a ajuns din nou la Tribunalul Alba. După trei ani şi jumătate, instanţa de judecată l-a găsit vinovat de uciderea tinerei pe soţul acesteia. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În sarcina lui Alexandru Radu s-a reţinut faptul că, în noaptea de 11 spre 12 august 2002, i-ar fi aplicat, cu intenţie, soţiei sale mai multe lovituri, după care a strangulat-o cu un cablu de la un încărcător de telefon mobil. Cristina Radu a fost descoperită decedată, cu o pungă de plastic pe cap. Apropiaţi ai tânărului susţin că el se află la Hong Kong încă din 2005. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă
Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă Un accident rutier grav a avut loc vineri seara, în jurul orei 18.oo, pe DN7, la Vințu de Jos. Două persoane sunt încarcerate după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă. Citește și: FOTO | […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan