Adunarea din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia – ”Cea mai sărbătorească, cea mai solemnă, cea mai sfântă adunare a neamului românesc” – descrisă pas cu pas într-unul din ziarele vremii

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, eveniment de o importanță covârșitoare pentru istoria noastră, a fost descris de toate publicațiile vremii, din țară și din străinătate. Căutând prin arhive am descoperit un text – document, scris de un trimis special al unei publicații din Ardeal, care trebuie citit de cei interesați să afle amănunte de la mărețul eveniment desfășurat la Alba Iulia:

”Adunarea dela Alba-Iulia – Raportul nostru special –

Adunarea dela Alba-Iulia, din 1 Decemvrie, s’a desfăşurat în cadre atât de impozante şi de grandioase, cum puţine poate să arete istoria popoarelor. Românii din toate unghiurile Ardealului, Bănatului şi Ţării ungureşti. au dovedit şi data asta cu prisosinţă, că sunt un corp matur şi disciplinat, stăpâniţi de-o singură convingere, de-un singur gând: unitatea deplină și irevocabilă a întregului neam românesc. Am dovedit acolo că sentimentul național e singur stăpânilor în toate inimile românești. Nimic nu a turburat marea sărbătoare: nici cel mai mic incident, nici o uitare de sine, nici o turburare, încât străinii, cari au fost prezenţi, ziariştii maghiari înşişi au rămas uimiţi de atâta conştiinţă şi demnitate românească. Au spus-o şi ei:

– ”Iată un popor minunat, un popor unitar în gânduri şi aspiraţii, cum în aceste vremuri de generală turburare e dea-dreptul înălţător şi sublim.” – Suntem mândrii de adunarea dela Alba-Iulia în cea mai deplină măsură. Mândrie dreaptă şi documentată!

Cum s-a făcut Marea Unire din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia

Înainte de adunare.

Încă cu zile înainte bătrânul Bălgărad e în fierbere mare. Membrii Consiliului naţional local şi ai comandei militare nu ajung să mai resoalve telegramele, telefonul și scrisorile sosite din tonte părţile. Tocmai pentru marea aglomeraţie de muncă au cerut dela Consiliul din Blaj o seamă de intelectuali în ajutor şi, totuş, diferitele comisii nu mai răzbesc cu plasarea zecilor de mii anunţate.

Sosirea comitetului central.

Comitetul central dela Arad a sosit Vineri cu trenul de seara. Acest tren a adus pe membrii comitetului. între cari Dr. Ştef. C. Pop, Vasile Goldiş, Dr. Aur. Lazar, Vasile Dămian, etc. Deodată sosesc P. S. Lor episcopii Ignatie Pap, Dr. Miron E. Cristea, cu suitele, teologii aradani cu frumos steag de mătasă şi delegaţii monstre de ţărani şi intelectuali din jurul Aradului şi Bănat.

Episcopii uniţi. Trenul Blăjenilor.

Sâmbătă cu trenul dela Teiuş au sosit P. S. Lor episcopii Dr. Demetriu Radu, Dr. luliu Hossu, vicarul capitular Dr. Vasile Suciu şi membrii ai capitulelor blăjene, orădane şi gherlene. Cu acelaş tren au sosit Blăjenii cu corul lor mixt şi cu mulţimea de intelectuali din Blaj şi oraşele din jur.

Sibiienii. Clujenii.

În lungi trenuri au sosit, tot Sâmbătă, Sibiienii şi Clujenii, cu jururile lor întregi. Alba-Iulia a devenit încă din această zi o mare de oameni, mare neodihnită, care se invălură în masse mari spre toate colţurile oraşului și ale cetății din deal.

Satele.

Satele mai îndepărtate au sosit încă de Vineri şi Sâmbătă, fiecare cu nelipsitul şi falnicul stindard naţional, cu preoţi şi învăţători entusiaşti. Grosul a început să defileze Duminecă dimineaţa, trecând peste larga piaţă a Bălgradului pe sub poarta istorică a lui Carol al Vl-lea.    |

Grandioasă defilare! Moţii Abrudului, înarmaţi toţi, ca neşte mândrii legionari ai trecutului nostru de fală. satele dela poala munţilor. Murăşul întreg, din jos şi din sus de Alba-Iulia, Secaşul, Săliştea cu frumoşii ei mărgineni. Orăştia cu jurul ei puternic. Huniedoara cu urmaşii pletoşi ai Dacilor: toată lumea de săteni de aproape şi de departe, ca treziţi de o chemare sfântă. Fiecare comună cu steagul şi tabela ei, unele cu superbi călăreţi împănaţi, cum numai în poveşti se întâlneşte. Alături de ţăranii frumoşi, gătiţi de sărbătoare, am văzut domnişoare svelte, subţirele, cu obrajii îmbujoraţi de entuziasm, frumoase fete de popă şi de dascăl, unele în porturi săteneşti, păşind cu îndrăzneală si cu însufleţire pe tacturile marşurilor noastre iubite. Un singur strigăt umple văzduhul umed de iarnă, repeţit de zeci de ori la fiecare clipă:

– Trăiască România Mare!

Erau ceasurile prânzului şi convoiul strălucit nu se mai isprăvea: părea că s’au ridicat şi morţii din morminte, să vină Ia marea sărbătoare a unităţii noastre.

Legiunile.

Au sosit legiuni pentru susţinerea ordinei dela Abrud, Blaj, Orăştie, Sibiiu, Sebeş şi din alte părţi: frumoşi cu toţi şi răsboinici, ca legionarii lui Traian. Rolul lor nu a fost de asistenţă brachială, căci nu au avut nici cel mai mic prilej de amestec cu arma, ci au făcut asistenţa de onoare a memorabilei adunări.

Legionarii Blajului au format garda Comitetului central şi paza la sală de şedinţă.

Pe câmpul lui Horia

de lângă poarta cea mică, era un ocean de capete, mii de mii, şi codrii întregi de stindarde, cari îmbiau privitorului cea mai sublimă privelişte, ce se poate închipui. Am rămas sguduiţi de atâta splendoare. Gazetarii unguri au evaluat mulţimea la 100.000 persoane şi poate nu au greşit. Măreţ tablou şi măreaţă manifestare a conştiinţei româneşti.

Sala casinei

oficerilor geme de lume. La 2.000 de oameni se îmbulzesc, se presează, între păreţii ei, cari evident închid un prea îngust spaţiu pentru însufleţirea miilor, cari ar fi voit să ia parte ia Adunare.

Singurul decor

al sălii sunt flamurile ententei, cari flutură la spatele podiului, unde ia locul M. S. N. În mijloc treicolorul nostru, intre ramuri verzi de brad. De laturi sunt steagurile cehilor şi jagoslaviior.

Sosirea membrilor

marelui sfat este primită cu ovaţii sgomotoase. Primul întră d. Goldiş între uralele salei întregi. Apoi rând pe rând N. Ivan, A. Cosma, Saftu, Giurgiu, Dr. Lazăr, Ciordaş, Dr. Marşeu etc. Apar apoi socialiştii, Grapini, Ciser, Flueraş, Jumanca, Albani, Mihuţ etc. Tineri şi mici de statură sunt toţi. Lumea îi primeşte cu simpatie şi aclamări. Când intră în sală Imbroane, Ghiţă Pop, Geni Goga, Şchiopul, refugiaţii noştri, în sală isbucnesc din nou aclamările. Apar apoi arhiereii, Radu, Papp, Frenţiu, Cristea, Hossu între ovaţiile furtunoase ale tuturor. După ei aclamat cu căldură St. C. Pop, apoi T. Mihali, majorul Vlad şi oficerii din România: Băgulescu, Jeieriu, Mărculescu. Înalţă chipiile româneşti şi salută adunarea extasiată. Generalul Leonte voeşte să se furişeze printre delegaţi. Nu-l lasă; îl ridică pe umeri. Ovaţii nesfârşite… Unii cer să-l audă. «Nu fac politică, dlor, am venit ca român să iau parte la fericirea DV., nu ca general». Când apare pe podiu Maniu toată lumea erumpe în aclamări, cari nu mai voesc să înceteze, între aplauze nesfârşite. Înşişi Arhiereii se ridică în picioare şi bat în palme. Primit cu un elan de însufleţire îşi ocupă locul lângă M. S. N. delegatul Basarabiei Halippa şi al Bucovinei Procopovici.

Presa

e reprezentată întreagă. Ziariştii iau ioc la masa lungă, verde, dinaintea podiului. Sunt prezenţi dela: Românul (Clopoţel, Ecreţianu), F. P. R, (Paukerov), Drapelul (A. Vasilie), Gazeta Poporului (Dr. Broşu), Telegraful (Regman). Biroul de presă al gardelor naţ. (Montani), Lumina şi Foaia diec. (Dr. Corneanu), Glasul Ardealului (D. German), F. P. (Măgeanu), Calea Vieţii (Dr. Brînzeu), Rev. Econ. (Lăpădatu şi C. Pop), Opinca (Dr. Moiin), Bis. şi Şcoala (Dr. Botiş), Glasul Bucovinei (Procopovici), Vilag (Dr. Iancso), Az Ujsag şi Az Est (Szamosy), Cultura Creştină (Roşianu) şi Unirea (Dr. Coltor). Tot aicea e şi stenograful V. Vlaicu.

Deschiderea adunării

La orele 10^1/2 se ridică d. Dr. Şt. C. Pop în liniştea solemnă a sălii întregi şi ia cuvântul în calitate de preşedinte al Marelui Sfat Naţional.

Onorată Adunare Naţională,

Marele Sfat Naţional în şedinţa din 7/20 Nov. a hotărât să convoace Adunarea Naţională a naţiunii române din Ardeal, Banat şi Ţara Ungurească. Locul cel mai potrivit pentru această adunare este Alba-Iulia, această Meca a românismului, unde zac moaştele celor mai mari martiri ai noştri: Horia, Cloşca şi Crişan; loc sfânt pentru întreaga suflare româneasca. Fraţilor, aceste sunt momente înălțătoare, istorice şi cine ar putea găsi cuvintele cari să zugrăviască tablourile ce le vedem şi interpreta sentimentele ce le avem?

Cine putea să creadă că o să se schimbe astfel împrejurările după patru ani de răsboiu? Soldaţii noştri, la începutul răsboiului erau ademeniţi că România va ţinea cu noi. Răsboiul s’a început cu minciună şi guvernele ungureşti monopolizau pentru armata maghiară toată gloria armelor (strigăte: blăstăm pe ei). Voi popi şi dascăli aţi fost acuzaţi că subminaţi poporul şi că aţi trimis în ţară pe Lucaciu şi Goga (să le fie ruşine pentru asfel de acuze). În Bănat au fost mulţi Români deţinuţi şi internaţi deodată cu Sârbii. Mama noastră Românie (trăiască România, aplauze furtunoase) n’a mai putut suferi atâtea dureri ale fiilor de peste Carpaţi şi a trecut graniţa (aclamări). Cu pietate şi smerenie ne închinăm acelor factori cari au venit întrajutorul nostru (trăiască). Preoţii şi intelectualii noştri au fost duşi în lanţuri. Clujul ştie Golgota (5000 de Români, aşa-i). Mărginaşilor li s’au răpit averile, li s’au înmulţit datoriile, pentruca să se acopere cheltuielile unui răsboiu mizerabil (așa-i.) Nu mai putem suferi aceasta vieață de robi (nu mai suferim, trăiască Consiliul, să ne elibereze armata română).

Momente mai senine avem de când au întrat în răsboiu Statele-Unite. Wilson (trăiască) face legi nouă pentru popoare, a întronat principii nouă. Ce a declarat acest bărbat?: voim libera dispunere a fiecărui popor asupra sorţii sale şi voim ca această liberă dispunere a fiecărui popor asupra sorţii sale să nu fie frază, căci asupra aceluia se vor sfărâma toate consecinţele; apoi ei în acest răsboiu ia parte popoarelor mici cari n’au avut putere să-şi spună cuvântul şi voinţa: la care stat să aparţină, cum să-şi întocmească instituţiunile politice. La noi nu s’a putut rosti cuvântul liber, în fiecare comună ne conduceau alţii, în parlament ne strigau: ştreang vouă (strigăte: ştreang lor). Când învingeau se adunau în dietă şi făuriau legi silnice contra naţiunilor nemaghiare, iar când le mergea rău mai scriau şi câte-o carte mitropoliţilor noştri (râsete, aplauze).

Trebuia să vină debalul; 80 procente din monarhie se rugau: Doamne bate pe stăpânii noştri! Nu se putea să învingă crima. În vara anului acestui trebuia să se schimbe situaţia: Tu, Piave, ai fost prima cu valurile tale… (aplauze prelungi). Glorioasa naţiune franceză (ura, trăiască Franţa, aplauze de câteva minute) cu nobila Anglie (trăiască), cu sora noastră dulce Italia (trăiască), şi mai ales întărite de puterile proaspete ale Statelor-Unite (trăiască) au dus la învingere steagul dreptăţii. S’a prăvălit zidul putred numit: alianţa puterilor centrale (jos cu ele), căci a fost întemeiat pe minciună (aşa-i), pe cele mai josnice interese, trebuia să se prăbuşească cu legi şi cu împăraţi cu tot (aşa-i, trăiască, aplauze prelungite).

Domnilor, Conziliul Naţional Român la timp potrivit şi-a fixat atitudinea prin rostul dlui deputat dr. A. Vaida (traiască), a adus la cunoştinţă lumii întregi că noi voim să uzăm de dreptul de liberă dispunere; am declarat că nu mai recunoaştem parlamentul şi guvernul maghiar şi că voim, singuri, neinfluinţaţi de puteri străine, să ne organizăm în stat liber şi coordonat.

Evenimentele, apoi, se precipită repede. Se publică scrisoarea cu solia lui Wilson (trăiască ovaţie furtunoasă) în care se spune, că marele preşedinte cunoaște jertfele mari aduse de România, îi recunoaşte toate revidicările, îi recunoaşte dreptul la unitate naţională (trăiască România Mare, aplauze frenetice). Armele Americei au impus duşmanilor noştri şi acest drept l-au apărat. Ce-a urmat a fost desvoltarea logică a evenimentelor. În momentul psihologic potrivit ne-am hotărât să luăm în stăpânire imperiul întregului teritor românesc. Duşmanii noştri nu ne-au recunoscut acest drept şi ne-au aruncat acuze că noi nu dăm bunătăţi poporului (râsăte, nu ne trebuie, să şi le ţină ei!). Ne-am văzut necesitaţi să facem manifestul cătră popoarele lumii (d. dr. Pop citeşte ultimele două pasagii din manifest, publicul isbucneşte în urale şi aprobări unanime).

Cu acest manifest Consiliul Naţional Român şi-a împlinit chemarea sa faţă de naţiunea română. Ea îşi depune acum mandatul în mânile naţiunii române. Acum, voi reprezentanţi fii poporului sunteţi chemaţi să vă spuneţi cuvântul (aplauzele durează câteva minute). Venim înaintea voastră ţinând cont de mandatul vostru şi declarăm, că poporul român este matur, îşi cunoaşte chemarea sublimă în lumea civilizată (trăiască, aplauze, vrem unirea tuturor Românilor). Propunerile le va face comitetul provizor. Cu sfială vă salut pe voi reprezentanţi ai poporului român, salut cu dragoste pe reprezentanţii României cari nu vreau să facă aici politică (trăiască, aplauze) şi cari nu vreau să le spun numele, pe reprezentanţii Basarabiei: vicepreşedintele Sfatului Ţării: Pantilimon Halippa şi delegatul Cazacliu, pe reprezentantul Bucovinei: prof. Alecu Procopovici. Salut corpul voluntarilor din Transilvania şi Ungaria cu sediul în Iaşi: Dr. Vic. Deleu, Vasile Osvadă, Vasinca, Eugen Goga, Bihorean.

Eu mi-am împlinit misiunea. Dumnezeu să ne dea înţelepciunea ca să aducem hotărâri! (ovaţii).

Numesc de notari adhoc pe dd. Dr. Laurenţiu Oanea, Dr. Sever Miclea, iar de raportor al comisiunii de verificare pe Dr. Ion Suciu.

1228 de delegaţi

Dr. Ioan Suciu ia cuvântul şi anunţă, că la 15 Noemvrie s’a făcut conscrierea alegătorilor. Constată, că s’au prezintat 680 delegaţi din 130 de cercuri electorale. Afară de aceştia aproape toate societăţile noastre culturale, Asociaţiunea din Sibiiu și Arad, Fondul de teatru, şcolile medii. Biserica prin episcopi, reuniuni învăţătoreşti, de meseriaşi, comunitatea de avere, reuniunile femeieşti, tinerimea universitară, partidul social democrat şi multe alte corporaţiuni şi-au trimis reprezentanţii la Adunarea Naţională. Anunţă apoi că au sosit din toate părţile mii de adrese dându-şi asentimentul la lucrările adunării. Procedându-se la constituire se constată, că numărul delegaţilor de faţă este 1228.

Dr. St. C, Pop: îi declar de verificaţi. Adunarea Naţională este capabilă să aducă hotărâri decisive.

Constituirea Adunării Naţionale.

Comisia da candidare a biroului face următoarea propunere: între aclamări să fie numiţi de preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopii: loan I. Papp și Dr. Demetriu Radu; vicepreşedinţi: Dr. Mihali, Dr. Ştefan Pop şi loan Flueraş; notari: Dr. Al. Fodor, Dr. Sever Miclea, Dr. C. Brediceanu, Dr. Silviu Dragomir, Dr. L, Oanea, Dr. Iosif Ciser, Dr. Ionel Pop şi Dr. Gh. Crişan.

Toţi sunt aleşi prin aclamaţiune.

Deschiderea Adunării Naţionale.

Pop de Băseşti: Onorată adunare generală, naţiunea română la toate evenimentele mari şi în trecut s’a adunat ca să decidă asupra sorţii sale. Aşa a fost la 1843 pe Câmpia Libertăţii. Noi am trăit într’o robie sufletească, nu era permis să întinzi mâna fratelui tău. Adunarea Naţională este datoare să înlăture această robie. Salut adunarea liberă a tuturor Românilor din Ardeal, Bănat şi Ţara Ungurească, să punem astăzi piatra fundamentală a fericirii noastre veşnice (aplauze prelungite).

Declar şedinţa de deschisă.

Proiectul de rezoluţiune

Între aclamări şi ovaţii ia cuvântul dl V. Goldiș și citeşte proiectul de rezoluţiune din partea M. S. N spre a fi primit de A. N. Dl Goldis citeşte clar şi liniştit. Fiecare cuvânt, fiecare slovă e sorbită cu atenţiune şi cu pietate de «Mărita Adunare Naţională».

Când dl Goldiș ajunge la pasajul: naţiunea română «scăpată din robie – aleargă In braţele dulcei sale mame… libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească» din toate piepturile isbucnesc aplauze, ovaţii, urale, strigăte de trăiască România Mare, trăiască dinastia română, trăiască regina Maria, vrem unirea tuturor Românilor, hura, hura, jos cu tirania, jos cu Ungurii, trăiască, trăiască…

Era un elan, era o beţie, toată lumea se ridică în picioarea, arhiereii bat în pălmi, M. S. N. întreg aplaudează frenetic, damele flutură batistele, oficerii, soldaţii înalţă chipiile, în ochii tuturor lucesc flăcări de entusiasm, de extaz, mulţi plâng de bucurie.

Tot aşa urmează la pasajul: «După drept şi dreptate Românii din Ungaria şi Transilvania dimpreună cu toate teritoarele locuite de dânşii trebuie să fie uniţi cu Regatul Român».

Respicat şi solemn continuă dl Goldiș:

Înaintaşii noştri pe Câmpul Libertăţii în 1848 au hotărât aşa: «Naţiunea română depune jurământ de credinţă cătră împăratul, cătră patrie şi cătră naţiunea română»: Împăratul ne-a înşelat (aşa-i), patria ne-a ferecat, şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aci înainte numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare civilizaţiunii umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţi, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor.

La lumina celor expuse până aci, din încredinţarea şi în numele marelui sfat al naţiunii române din Ungaria, Banat şi Transilvania rog Mărita adunare naţională să binevoiască a primi şi a enunţă ca ale sale următoarele hotârâri:

I. Adunarea națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor Români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreb Banatul, cuprins între râurile Murăș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor susindicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român adunarea națională proclamă următoarele:

1. Deplina libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuesc.

2. Egala îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.

3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

4. Desăvârşita libertate de presă, asociare şi întrunire; libera propagandă a tuturor gândirilor omeneşti.

5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşoră după trebuinţă latifundiile, i-se va face posibil ţăranului să-şi creieze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât, cât să o poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de-o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potenţarea producţiunii.

6. Muncitorimei industriale i-se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, cari sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din apus.

IV. Adunarea naţională dă espresiune dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze răsboiul, ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scăpaţi din jugul monarhiei Austro-Ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aci în monarhia Austro-Ungară, anume naţiunile: ceho-slovacă, austro-germană, jugo-slavă, polonă şi ruteană şi hotăreşte, ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi Români, cari în acest răsboiu şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunei române.

VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor puterilor aliate, cari prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru răsboiu au scăpat civilizaţiunea din ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara-Ungurească adunarea naţională hotăreşte instituirea unui Mare Stat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile, pe cari le va află necesare în interesul naţiunei.

(…) Aplauzele zgomotoase, cari făceau să răsbubue sala când apare Maniu, sunt cea mai grăitoare dovadă, că omul acesta, că bărbatul acesta aspru la privire, cumpătat la vorbă, întruneşte simpatiile tuturor Românilor şi în aceeaş vreme, că în mintea şi în activitatea lui s-au reprezentat cel mai bine gândurile, aspirațiile și dorurile noastre. – EI vine să motiveze proiectul de rezoluţiune. Cu o logică de fier ştie să înlănțue curente de idei la aparenţă divergente, argumente noue pentru teze noue şi îndrăsneţe. În fuga condeiului am schiţat firul roș din vorbirea dlui Maniu:

Mărită Adunare Naţională.

Dacă privim suferinţele grele îndurate de neamul românesc până azi, cum vom şti să mulţămim lui Dumnezeu, că trăim aceste zile. Suntem în plină lumină după orbie de veacuri. Nu ne putem aici da bine seama dacă suntem treji ori visăm doară. Sărbătoarea noastră este visul dorit al aşteptărilor de veacuri, este însă şi încununarea vredniciei neamului desrobit. (Aşa e! Trăiască). Vrednicia noastră, vrednicia de care trebuie să dăm şi astăzi o limpede dovadă, pretinde înainte de toate să ne închinăm eroilor, căci pentru noi au căzut pe cele câmpuri de luptă, să ne închinăm şi eroilor români conduşi de marele lor căpitan Ferdinand. (Trăiască regele tuturor Românilor. Trăiască regina Maria. Urale prelungite).

Dlor noi suntem chemaţi să ne spunem cuvântul, să-l spunem respicat în faţa lumii întregi, să spunem, că vrem, că pretindem unirea tuturor Românilor (Trăiască România Mare. Trăiască Unirea neamului românesc. Apiauze).

Aţi ausit, dlor, dovedirea necesităţii acestei uniri. Ce aş mai putea adăuga, ca să fie ştienţifică şi perfectă dovedirea ei? O pretinde temeiul fiinţei noastre, o pretinde obârşia noastră comună, o pretinde principiul personalităţii neamurilor: un suflet suntem cu fraţii de dincolo, un trup trebuie si fim cu ei. (Aşa e! Așa e! Aplause.) Nu e putere pământească să mai poată despărţi pe fraţii dintr’un sânge să fie una. Nu mai există putere pe lumea asta să poată împiedeca înfăptuirea unităţii noastre naţionale. (Trăiască. Mai bine murim cu toţii. Murim până la cel dis urmă om.) Aici e leagănul românismului, nu e cu putinţă să mai fie separat de întreg trupul neamului românesc leagănul naşterii sale. (Aşa e.)

Toate argumentele ştiinţifice, toată psihologia popoarelor, lumea cultă întreagă, dreptul nostru inprescriptibil, dorinţa inimilor tuturor, toate aceste pledează cu tărie ne învinsă pentru întruparea unei Românii mari şi sfinte, care să cuprindă la sânul său toate sufletele româneşti, să strângă între hotarele sale toate ţinuturile locuite de Români. (Aplause prelungite.)

Dar întâlnim şi duşmani, cari ne urăsc, duşmani cari intrigă (Peară cu toţii. Jos cu ei.) Azi noi trebuie să înecăm în sîmbure tot temeiul intrigilor murdare pe cari le ţes, paiangeni veninoşi, în contra noastră.

De aceea în proiectul de rezoluţie, oferit pentru a fi primit de DV. se spulberă şi ultima nădejde a duşmanilor noştri de a pescui în tulbure, voind să facă lumea să creadă, că noi am voi un imperiu de oprimare şi de sugrumare a tuturor neromânilor împrăştiaţi printre noi.

Poporul românesc este cu mult mai nobil, cu mult mai democratic, decât să nu ştie să aprecieze pe deplin propriul său proverb înţelept: ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Voim să fim noi fericiţi, dar să se simtă bine în ţara noastră şi ceilalţi locuitori ai ei. Noi am învăţat cu o crudă învăţătură, ce înseamnă a fi subjugat, nu voim să ne facem acum noi vinovaţi de spurcăciunea înfierată de veacuri de noi. (Aşa e.)

Poporul nostru este un popor de ţărani, toţi câţi suntem în sala aceasta suntem până la unul copii ori nepoţi de ţărani harnici şi cinstiţi. Nu e prin urmare posibil să nu sacă la inima tuturor soartea ţăranului român, care tânjeşte în rău, de aceea conform şi ideilor democratice voim o reformă agrară radicală. (Aplauze).

A fost însă, dlor, până azi un neajuns în structura socială a neamului românesc: lipsa industriaşului, lipsa clasei de mijloc. (Aşa e). Neajunsul acesta trebuie să înceteze: fără comerciu şi industrie bogăţiile pământului nostru le exploatează şi de ele se îngraşă streinii. De aceea pentru a sprijini cu succes perfecţionarea formelor sociale, se vor introduce toate favorurile celor mai culte state apusene pentru industrie şi comerciu. (Aprobări.)

Arată apoi pentruce este necesară o autonomie transitorie, până la Constituanta română, care va nivela deosebirile de teren politic, social, economic dintre noi şi fraţii de dincolo.

Sprijineşte apoi cu isteţime ultimele puncte din proiectul de rezoluţiune şi (între aplause şi felicitări şi ovaţii) cere primirea cu unanimitate a proiectului. (Primim. Primim cu toţii. Primim totul. Trăiască.)

Urmează Jumanca. Tînăr socialist. Mărturisim sincer, că apariţia dlui a fost primită cu o oarecare neîncredere şi răceală. Se temeau cu toţii, pe urma știrilor tendenţioase din gazetele ungureşti, ca nu cumva partidul social-democratic să facă şi numai o mică ştirbire proiectului de rezoluţiune. Temerea aceasta s’a dovedit de neîntemeiată şi prin urmare frumoasa vorbire a dlui Jumanca a fost mereu subliniată de viforoase aclamări şi aplauze.

Când a spus dsa, că în numele social-democraţiei venim să declarăm cu unanimitate (o tăcere de mormânt. în sala întreagă, o încordare a atenţiunii, toate privirile, toţi ochii erau ţintiţi spre tînărul vorbitor: inima tuturor era strânsă în piept, pare a se fi rupt şi respirarea imenzului auditori) venim să declarăm cu unanimitate, că voim Unirea tuturor Românilor la sânul dulce al României Mari; un uragan de urale, de aplauze, de se trăiască isbucneşte din piepturile miilor de ascultători.

Da dlor, continuă Jumanca, pentrucă noi vă advertizăm, că social-democraţia nu este identică cu lipsa simţului naţional, nu: ubi bene ibi patria, ci unde ţi-e patria, fă să-ţi fie şi bine. (…) De aceea declară că de azi încolo cu fraţii unguri nu mai suntem una, ci vrem noi de sine stătători să fim o floricică frumoasă în cadrele internaţionalei.

Declar încă odată, că aderăm cu toată inima la proiectul de rezoluţiune. (Aplauze prelungite. Mulţi din M. S. N. felicită pe dl Jumanca).

Prezidiul întreabă încă odată precis pe deputaţii A. N. dacă primesc cu toţii proiectul de rezoluţiune. Toţi s’au ridicat în picioare strigând din toată inima: primim. A urmat o scenă de entuziasm, ce nu se poate scrie cu condeiul nici spune cu gura. S’a făcut Unirea, strigau unii cu bucurie. Trăiască România noastră scumpă. Nu mai sunt Carpaţii, dela Nistru pân’ la Tisa e tot ţara românească, ripostau alţii. Unii lăcrimau. Alţii intonau «Pe al nostru steag». Se îmbrăţişau, se sărutau de bucurie. A fost sufletul românesc scos din cătune la veaţă, a fost manifestarea cea mai sublimă şi cea mai spontană şi mai naturală a sentimentelor, cari de veacuri stăteau înăduşite în sufletele tuturor Românilor.

Vremea era târzie. Poporul de afară era impacient, când urcă tribuna Dr. Vajda. În două cuvinte află gustul celor cari acum, dupăce Unirea era făcută, nu mai voiau să ştie de nimic, nici de închiderea şedinţei: erau îmbătaţi de fericire. La moment a fost o linişte perfectă. La propunerea dlui Vajda, garantând dreptul de opţiune se primeşte lista membrilor M. C. N. Pe Vajda îl aplaudă cu toţii. Nu-l vor uita nici odată, decând cu declaraţia din parlament.

Episcopul Dr. D. Radu ia cuvântul. Abia spune vre-o câteva propoziţii (era 1^1/4 p. m. şi de afară dela popor ne veniau ştiri şi ştafete să ne grăbim) nimerind perfect de bine diapazonul dispoziţiei sufleteşti a delegaţilor. Este praznicul neamului românesc, astăzi dlor, sărbătoare este sărbătorilor: Ziua învierii noastre. (Aşa e. Trăiască). Mulţumită lui Dumnezeu, că ne-a aflat vrednici să trăim noi aceste zile. Mulţumită se cuvine însă şi bărbaţilor, cari cu pricepere şi devotament au lucrat pentru gătirea solemnă a sărbătorii, a prasnicului acesta mare. (Aşa e). Meritele fostului Comitet Naţional se cuvine să le înregistrăm (Aşa e) şi subliniem (Trăiască) astăzi când visul lor şi visul nostru s’a înfăptuit. (Trăiască. Aplauze)

A vorbit apoi eppul Ignaţie Papp, frumos, cu un glas vibrator, nu ai zice, că este bătrânul de 70 ani. Arată cum episcopatul şi-a împlinit datorinţa şi cum episcopii sunt una cu întreg românismul. Sfârşeşte în formă de rugăciune cătră Dumnezeul popoarelor ca să ocrotească viea sădită de dreapta sa. Acordurile puternice ale imnului naţional, ale lui «Deşteaptă-te Române» au înecat ca într’o undire puternică de valuri mari curate sfârşitul vorbirei frumoase a ilustrului arhiereu.

Cu aceste şedinţa s’a terminat. A fost cea mai sărbătorească, cea mai solemnă, cea mai sfântă adunare a neamului românesc. (Dr. I. C.)”

FOTO: arhiva

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI