FOTO: Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, ediţia a IV-a
Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia a organizat la sfârșitul săptămânii trecute, a IV-a ediţie a Întâlnirii Anuale a Tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, unde peste 900 de tineri din judeţele Alba şi Mureş au discutat despre provocările spirituale la adresa tinerilor din zilele noastre. Invitatul special la această manifestare a fost Părintele Nicodim Petre din Iaşi, consilier pentru tineret în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Întâlnirea a debutat la ora 10,00 cu slujba de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Momentul de rugăciune a fost încununat de tradiţionalul Cuvânt al Ierarhului către tineri, în care Arhipăstorul nostru a subliniat importanţa frumuseţii spirituale în viaţa omului şi felul în care aceasta ne poate împlini. Adresându-se tinerilor prezenţi, Înaltpreasfinţia Sa a spus: „Astăzi, mulţi oameni, în special tineri, experimentează lehamitea şi sentimentul de părăsire. În faţa acestora, apare această întrebare: Care este izvorul de unde ne adăpăm cu viaţă? Acest izvor este Dumnezeu, căci zice proorocul Isaia: „Domnul dă tărie celui obosit, şi celui slab îi dă putere mare” (Is. 40, 28-29). Tinerii României nu trebuie să uite nicio clipă că Dumnezeu este prezent în istorie, gata să le potolească setea interioară. Important este ca ei să privească viaţa ca pe un dar dumnezeiesc ce trebuie valorificat prin îndeplinirea cu perseverenţă a datoriilor. Aşa se trăieşte prezentul cu sens şi se înaintează spre viitor cu bucurie şi speranţă”.
La ora 12,00, în somptuoasa Sală a Pavilionului Mercur, care s-a dovedit a fi un spaţiu impresionant pentru tinerii participanţi, a început conferinţa Părintelui Nicodim Petre cu tema: „Provocări spirituale pentru tinerii din ziua de azi”. Pornind de la realitatea potrivit căreia tinerii se mişcă pe intervalul dintre realizare şi eşec, fiind provocaţi pe mai multe planuri, materiale şi spirituale, părintele a vorbit despre sensul vieţii, despre libertatea ce trebuie investită în lucruri care durează, despre rolul lecturii şi despre importanţa sufletului. Deosebit de interesantă s-a dovedit a fi sesiunea de întrebări şi răspunsuri, în cadrul căreia tinerii au ridicat întrebări legate de viaţa de după moarte, relaţia dintre religie şi ştiinţă, prietenie, ateism, transplantul de organe şi problemele de conştiinţă în actul medical etc. Mesajul transmis a fost foarte actual şi accesibil, însoţit de multe exemple din bogata experienţă a lucrării cu tinerii sau din viaţa de zi cu zi, sala reacţionând ca un tot în mai multe rânduri, întregind atmosfera foarte relaxată şi caldă.
Conferinţa a fost urmată de un program artistic, susținut de tineri din localităţile Alba Iulia, Blaj, Luduş şi Târgu-Mureş şi a constat din muzică uşoară şi folk, cântece populare şi patriotice, dansuri de epocă şi de societate şi foarte multe colinde. Masa pentru tineri, veniţi cu 16 autocare şi cu 9 microbuze din protopopiatele eparhiei, a fost servită tot în cadrul Pavilionului Mercur. Timp de două ore şi jumătate, tinerii au petrecut momente deosebite, comunicând, împărtăşind amintiri şi experienţe de viaţă, colindând şi legând prietenii frumoase.
Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Arhiepiscopia Alba Iuliei, cel mai important eveniment de tineret din anul 2014, s-a desfăşurat cu susţinerea Consiliului Judeţean Alba şi a Companiei Mercur din Alba Iulia.
[nggallery id=2651]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu
Bărbat din Alba Iulia, cercetat pentru furt: Cum a încercat să „plece” cu un televizor dintr-un magazin din municipiu La data de 21 noiembrie 2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 22 de ani, angajat al unui magazin din municipiul Alba Iulia, cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan