„Avem nevoie de cultură, de valori şi de teatru!”

    Totul a pornit de la o simplă, dar măreaţă idee a trupei Colb Jr., de la Colegiul Naţional  „Lucian Blaga”, născută din nevoia de exprimare liberă şi, nu în ultimul rând, din pasiunea pentru teatru a acestor minunaţi copii. La sfârşitul săptămânii trecute, în perioada 28-30 octombrie 2011, am avut ocazia de a asista la un eveniment cultural deosebit. Festivalul Naţional de Artă Dramatică pentru liceeni „Radu Stanca” a fost organizat de Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş, Primăria Municipiul Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş, în colaborare cu Teatrul de păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia. Invitatul de onoare al Festivalului Naţional de Artă Dramatică pentru liceeni „Radu Stanca” a fost actriţa Teatrului Naţional Bucureşti, Rodica Popescu- Bitănescu, preşedinte al juriului, care alături de Amalia Pop, actriţă la Teatrul de păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia şi Rareş Tileagă, critic de teatru şi film au avut dificila sarcină de a desemna câştigătorul. În ultima zi a festivalului, actriţa Rodica Popescu-Bitănescu le-a oferit celor prezenţi în sală o demonstraţie a talentului de regizor şi actor în piesa „Nu-i rău”, piesă ce-i poartă semnătura. Cu această ocazie, distinsa doamnă a teatrului românesc, Rodica Popescu-Bitănescu a avut amabilitatea de a-i acorda un scurt interviu elevului Şerban Sârbu, de la Colegiului Naţional „Lucian Blaga”  din Sebeş. (A.D.T.)
-Încă de la începutul discuţiei noastre doresc să vă mulţumesc pentru amabilitatea de a accepta această întâlnire. După părerea dumneavoastră, mai avem nevoie de festivaluri sau de un festival cum este cel de la Sebeş, mai ales având în vedere faptul că valorile sau mai bine zis criterile după care sunt evaluate aceste valori lipsesc, fapt resimţit şi de teatrul românesc?
-Este nevoie de aceste valori, mai ales că acest festival este cu elevi, cu oameni foarte tineri care vor să facă teatru, iubesc teatrul. Poate unii dintre ei vor să urmeze o carieră în teatru, dar fără teatru nu se poate, adică o societate nu poate să meargă înainte, o ţară nu poate să avanseze dacă nu-şi cunoaşte valorile morale. Să ştiţi că teatrul nu o să moară niciodată. E bine ce faceţi voi, am învăţat foarte multe lucruri de la voi, de la aceşti tineri care au jucat pe scenă. Deci, învăţăm mereu unii de la alţii, asta pentru că acceptăm că nu suntem perfecţi. Nu se poate fără aceste festivaluri. Sunt necesare pentru actorii tineri, pentru că cei în vârstă sunt deja cunoscuţi. Cei tineri vor să se lanseze, vor să muşte din „jăratecul de pe foc”, ca-n poveşti. Sunt necesare asemenea festivaluri, iar profesorii trebuie să susţină continuitatea acestor festivaluri, realizarea lor.
-Aţi vorbit despre actorii tineri. Acum, firesc, vă întreb dacă, în opinia dumneavoastră, mai există potenţial actoricesc în România, şi dacă da, în ce măsură reuşeşte să se afirme?
-Actori tineri sunt foarte mulţi. Lumea se întreabă: dacă o să dispară aceste generaţii de aur, cine le înlocuieşte? Sunt foarte mari actori tineri, îi văd, am repetat cu ei, îi văd şi pe cei de la voi, au scânteie, unii dintre ei sunt chiar actori. M-au impresionat, aveau o spontaneitate, o prospeţime, o dicţiune, un joc atât de natural, de firesc! Sunt actori fără o şcoală specială. Deci există. Ştii care e drama pentru voi? Nu aveţi cum să vă lansaţi. E foarte greu. Înainte se făcea foarte mult teatru de televiziune, astăzi nu se mai face. În general, se reiau piesele care au mai fost. Păi, cum să vă lansaţi voi, cei tineri, mai mult decât într-o reclamă? E foarte greu să pătrunzi şi într-o telenovelă. Sunt telenovele unde se joacă foarte curat şi foarte bine. Nu este deloc o ruşine să joci în telenovele, ba din contră, dacă dai de o echipă bună, înveţi meserie. Mai e ocazia unui proiect particular, cum s-a întâmplat la mine, au fost tineri pe care i-am descoperit, chiar foarte buni şi care joacă în piesele mele. Astă mă bucură şi îi bucură şi pe ei. Acestea sunt cazuri rare. Sunt atâţia absolvenţi de teatru plini de talent. Mai spun doar că meseria aceasta se face muncind zi de zi. Nu poţi să fii, cum e în Occident, şi taximetrist sau să speli vase şi să faci şi teatru. Nu poţi, trebuie să munceşti tot timpul. Mai demult, cei care terminau facultatea de teatru făceau figuraţie, ca să înveţe, la Teatru Naţional, apoi intrau în teatru, aveau un angajament şi încet, încet, cărămidă peste cărămidă, învăţau meserie. Nu se poate aşa, cu întrerupere, n-aveţi unde să vă lansaţi!
-Mă gândesc că, om de teatru fiind, aţi avut la rândul dumneavoastră actori preferaţi.
-Actori! Niciodată, n-am să-i spun. Pot să-ţi spun din cei străini, Vulcenko, din „Gară pentru doi”. E o actriţă genială, plină de sex-appeal. Trebuie şi aşa ceva. Sunt actriţe foarte bune, dar nu din România. Ah, da! Pot să spun de Vasilica Tastaman, care din păcate nu mai e, o mare actriţă, dar niciuna dintre cele tinere nu poate s-o înlocuiască. Tot ce spunea ea era dublat de sex-appeal. Nu era vulgară. Era talentată, genială şi nu avea nicio şcoală specială, dar avea talent de la Dumnezeu cât pentru 20 de actriţe. Şi iată că fineţea, subţirimea, frumuseţea sa interioară, hazul şi sensibilitatea Vasilicăi, toate acestea nu le-am mai întâlnit la nimeni.
-Pentru că aţi amintit de calităţi şi sensibilitate, aş vrea să vă întreb care consideraţi că este cel mai mare defect, dar şi cea mai mare calitate a românilor?
-Nu vorbesc despre calităţi. Pot să spun ce mă enervează cel mai mult în România. Este o ţară cu foarte mulţi mitocani şi îmi pare rău, pentru că sunt foarte mulţi tineri extrem de educaţi şi de rafinaţi. Şi TONUL face totul. Oamenii s-au obişnuit să vorbească foarte vulgar şi foarte gros, în general. Mitocănia mă deranjează, dar asta nu înseamnă că toţi sunt mitocani. Sunt şi oameni foarte cultivaţi. Voi sunteţi tineri, mult mai informaţi, iar spiritul datoriei este mult mai dezvoltat la voi decât la noi. E foarte important să recunoaştem toate aceste lucruri.

Şerban SÂRBU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI