Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Călin Potor explică trecerea lui Zdrânc la PSD: Nu a vrut să fie un ”yes man”, ci un bărbat în Consiliul local

Dragoş Suciu

Publicat

în

Calin Potor03Medic de profesie, deputatul Călin Potor a intrat astăzi în rolul unui purtător de cuvânt și a ținut o scurtă pledoarie despre trecerea consilierului municipal al Albei Iulia, Daniel Zdrânc, de la PNL la PSD deoarece Zdrânc nu a dorit să vină în fața presei.

”El a intrat în Consiliul local cu gândul de a fi un oponent al PD-ului la nivel local Hava-Dumitrel. Un oponent al președintelui Băsescu, la nivel central. S-a trezit după alegerile locale prieten cu oameni împotriva cărora a candidat. Vă aduceți aminte, la nivelul județului Alba, PNL a dat mâna cu PDL-ul, pentru a rezolva chestiuni importante pentru țară: un viceprimar și un vicepreședinte de Consiliu județean”, a spus Călin Potor.

Deputatul a spus că familia lui Zdrânc l-a sfătuit să meargă pe drumul pe care l-a ales inițial și de aceea a ezitat de multe ori: ”Nu pleca! ce o să zică lumea dacă pleci?”

Luni, 13 noiembrie a fost ziua în care Daniel Zdrânc și-a luat inima în dinți și a migrat în formațiunea social-democrată cu scopul ”de a se bate mai departe pentru Alba Iulia”, conform deputatului Călin Potor.

Deputatul a spus că Zdrânc nu a venit în PSD pentru promisiuni materiale sau pentru funcții de director.

Una peste alta, ori cu Zdârnc la PSD, ori cu Zdrânc la PNL prea multe nu se schimbă în Consiliul Local Alba Iulia deoarece ACL are o majoritate covârșitoare: 5 consilieri PSD, 2 PP-DD și 14 de la ACL.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea