De câte ore de somn ai nevoie noaptea pentru a fi odihnit – STUDIU
Câte ore ar trebui să dormim în fiecare noapte? Specialiştii americani susţin că nu există un „tipar” potrivit tuturor persoanelor. Pentru a afla însă cât de mult trebuie să dormi pe noapte nu trebuie decât să urmezi câţiva paşi. Un studiu recent arată că, în ciuda a ceea ce se credea până acum, numărul corect de ore de somn este şapte, şi nu opt.
Chiar şi aşa, specialiştii de la Academia Americană de Medicină a Somnului susţin că nu există o „reţetă” ce poate fi aplicată tuturor. Genele fiecărei persoane în parte au un rol important în ceea ce priveşte programul de dormit.
În plus, există şi numeroşi factori externi ce influenţează nevoia de a dormi. Starea de sănătate, sportul, munca grea şi stresul sunt doar câteva exemple. Aşadar, aceia care suferă de anumite boli sau pur şi simplu sunt mai slăbiţi vor resimţi mai puternic starea de somnolenţă.
Vârsta trebuie luată, de asemenea, în considerare. Specialiştii precizează că este perfect normal ca persoanele mai în vârstă să doarmă mai puţin decât cei mai tineri.
Pe de altă parte, aceia care dorm şase ore pe noapte sau mai puţin vor avea probleme de concentrare şi cu memoria, reacţii mai lente, pot dezvolta, treptat, oboseală cronică, dar şi diverse disfuncţii psihice.
Pentru a afla de cât somn ai nevoie, cercetătorii spun că nu trebuie decât să urmezi câţiva paşi:
1. Păstrează un jurnal în care să notezi ora la care ai mers la culcare şi cea la care te-ai trezit, dacă ai dormit bine sau nu şi cât de odihnit te-ai simţit ulterior, în timpul zilei.
2. Mergi la culcare atunci când îţi este somn sau te simţi obosit.
3. Dacă poţi, nu folosi alarma, ci lasă-ţi organismul să se trezească singur.
4. Încearcă să petreci în fiecare zi câteve minute stând la soare.
5. Urmează un program de somn regulat în toate zilele săptămânii, inclusiv în weekend.
După o vreme, spun specialiştii, vei reuşi să îţi dai seama de numărul exact de ore de somn necesare pentru a te odihni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară
Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii