Rămâi conectat

Actualitate

Conducerea PLR Alba a început mercato politic. Ioan Lazăr: Dacă ne ies 10% din discuții ar fi foarte bine

Dragoş Suciu

Publicat

în

PLR Alba02Campania de transferuri s-a terminat în fotbal, dar a început mercato politică, unde mutările surpriză sunt pe cale să apară, după cum spun liderii de organizații din Alba și mai ales acum după intrarea în vigoare a OUG care permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul. Chiar dacă nu sunt la putere, conducerea PLR Alba nu stă cu mâinile în sân și negociază la sânge eventualele mișcări.

Ioan Lazăr are discuții cu toate categoriile de aleși locali, iar dacă 10% din negocieri se vor concretiza, campania a fost una reușită.

”În discuții avem toate categoriile de aleși locali. Dacă ne ies 10% din discuții o să fie bine, chiar foarte bine. Nu am obținut nici acordul lor să le facem publice. Azi poate să zică că vine la noi, mai primește două telefoane și se sucește. Deocamdată discutăm și negociem”, a spus Ioan Lazăr.

La rândul rău, vicepreședintele PLR Alba Radu Todoran negociază cu aleși din rândurile PSD, acesta precizând că doi consilieri locali ar fi venit la Tăriceanu și în lipsa OUG-ului.

În ceea ce privește strângerea de semnături de susținere, PLR Alba a trecut de 10.000, iar Călin Popescu Tăriceanu a adunat 200.000 și astfel, candidatura sa la președinție poate fi înregistrată, conform liderului PLR Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea