Finalizarea întârziată a lucrărilor la situl Principia mută Festivalul Alba Iulia Music & Film pe Latura de Vest a Cetății
Organizatorii Festivalului Alba Iulia Music & Film anunță modificări de locație, de ultimă oră: toate spectacolele și proiecțiile în aer liber, programate să aibă loc în Piața Cetății, se vor muta în Latura de Vest (Poarta a IV-a – Podul dintre Poarta a V-a și Poarta a IV-a). Orele rămân neschimbate!
”Motivul este natura lucrărilor ce se desfășoară în prezent la obiectivul Principia din Piața Cetății”, precizează Mihai Coșer, purtător de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.
Deși la obiectivul Principia se lucrează de câteva luni, se pare că executantul lucrărilor a fost prins ”pe picior greșit”. Inaugurarea a fost deja anunțată pentru mâine, însă construcția nu este finalizată. În aceste condiții, pentru a nu se limita accestul utilajelor și muncitorilor în zona obiectivului, s-a luat hotărârea ca scena, ecranul și scaunele pentru spectatori să fie amplasate în locația unde s-a desfășurat de curând spectacolul de operă Aida.
Reamintim că punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada de implementare a proiectului de reabilitare a Zonei Interioare a Cetăţii Alba Carolina, respectiv clădirea comandamentului castrului Legio XIII Gemina din anticul Apulum, s-a realizat printr-o investiţie de peste 16,5 milioane de lei.
Banii provin din economiile rezultate în cadrul proiectului de reabilitare a Zonei Interioare a Cetăţii, finanţat prin Programul Operaţional Regional.
Pentru executarea lucrărilor Primăria Alba Iulia a încheiat, în luna decembrie 2013, un contract cu Asociaţia Corint SRL, SC Lăncrăjan Franchini SRL, General Game SRL, Grup Corint.
Iată PROGRAMUL definitiv al festivalului și locațiile în care vor avea loc evenimentele:
*JOI, 4 septembrie
Latura de Vest
19.30 Deschiderea festivalului
19.45 Concert Special: „Obârşii” prezentat de Grigore Lese, invitat special Amir Heidarkhodaee
20.30 Proiectie Speciala: “O lume nouă”
21.00 Proiectie Speciala: “Selfie”
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie de film: Paradisul spulberat (Broken Circle Breakdown)
Palatul Principilor – Curtea de Vară
19.00 Abra Cuniculus – one man show de magie și ventrologie cu Florin Suciu Buh
20.00 Proiectie speciala: Vântul (The Wind) cu acompaniament live Foley’ala
21.30 Festival Party: Folk Frate
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
18.00 Scurtmetraje romanesti – din programul TIFF 2014
*VINERI, 5 septembrie
Latura de Vest
19.00 Concert: Fanfara Transilvania
20.00 Avanpremiera filmului „America, venim!”
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie speciala: “Bucureşti, unde eşti?
Palatul Principilor – Curtea de Vară
21.00 Concert: Vrelo (Serbia)
22.00 Festival Party: Electroclown
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
18.00 Scurt-metraje romanesti de animatie din competitia Festivalului Anim’est 2013
*SÂMBĂTĂ, 6 septembrie
Latura de Vest
19.30 Concert: DIRECTIA 5
21.00 Proiectie Speciala: SUNT O BABA COMUNISTA
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie: ALFABET (Alphabet) – Film prezentat de Centrul Europe Direct Alba.
Palatul Principilor – Curtea de Vară
21.00 Teatru: „Atentie! Cad ingeri” – one woman show, cu Elena Ivanca.
22.00 Concert: Domino
23.00 Festival Party: dj Lucu Chen
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Program special pentru copii: EducaTIFF
18.00 Proiectie de film: „Nuntă în ofsaid” (La gran familia espanola)
*DUMINICĂ, 7 septembrie
Latura de Vest
20.30 Proiectie Eveniment: „Marea frumusețe” (La Grande Bellezza) – film câștigător al Oscarului pentru cel mai bun film străin în 2014
Palatul Principilor Open Air
20.00 Proiectie: O poveste de dragoste, Lindenfeld
Palatul Principilor – Curtea de Vară
19.00 Proiectie Speciala: Metropolis cu acompaniament live Abator Industries
21.00 Concert: R.O.A.
22.30 Festival Party: DJ PAUL
Sala Ferdinand (Palatul Principilor)
16.00 Program special pentru copii: EducaTIFF
18.00 Proiectie: Stockholm – Film câștigător al Festivalului Internațional de Film Transilvania 2014.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni
Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni Traficul rutier este îngreunat vineri seara pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii. O mașină a rămas blocată pe DN 75, pe Valea Arieșului spre Arieșeni. Citește și: UPDATE FOTO | Intervenție […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan